S******* B*****
PârâtD******* G******* R******** A F********* P****** I************ I***
ReclamantH******* M*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de către reprezentanţii creditorului majoritar AJFP Iaşi în contradictoriu cu pârâţii STĂNESCU BOGDAN respectiv H******* M*****, în calitate de administratori ai debitorului SC EURO VIZANTIN SRL. Stabileşte răspunderea personală a pârâţilor pentru pasivul debitorului falit SC EURO VIZANTIN SRL în sensul că îi obligă în solidar să acopere pasivului debitoarei rezultând din tabelul definitiv al creanţelor,în temeiul dispoziţiilor art.169, alin.1, lit. d din Legea privind procedura insolvenţei. Respinge cererea formulată de reprezentanţii reclamatei întemeiată pe disp. art.169, alin.1, lit. c din Legea 85/2014 În temeiul dispoziţiilor art. 173 din Legea privind procedura insolvenţei, executarea silită a prezentei sentinţe se va efectua în condiţiile art. 173 alin. 2 la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanţe, conform Codului de procedura civilă. Definitivă şi executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.02.2021.
Hotarare 59/2021 din 10.02.2021Amână pronun?area la data de 10.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2021Amână cauza la 27.01.2021, ora 9:30, pentru administrarea probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 28.10.2020Amână cauza la 28.10.2020 pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 24.06.2020Conform art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, nr. 195/ 16.03.2020, constată suspendată de drept, pe durata stării de urgenţă, judecata cauzei. Conform art. 42 al. 8 din Decret, după încetarea stării de urgenţă judecata cauzei va fi reluată din oficiu, iar în termen de 10 zile de la reluarea activităţii instanţa de judecată va fixa termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 18.03.2020Amână cauza la 18.03.2020 pentru comunicarea întâmpinării
Incheiere de sedinta din 08.01.2020Amână cauza la 8.01.2020 pentru citarea pârâtului HM
Incheiere de sedinta din 25.09.2019