U**** G***** D******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 31.10.2019 emis în dosar nr. 701/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 701/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, privind pe inculpatul U**** G***** D******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul U**** G***** D******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu azi, 29.01.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara23/2020 din 29.01.2020