S********* G******* A******** S*
ReclamantE****** R****** A******** R********** S*
PârâtS****** D*** L********
IntervenientAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S********* G******* A******** S* în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA şi intervenientul forţat SCHIOPU DORU LAURENŢIU. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 924 lei, reprezentând despăgubiri neachitate. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la scadenţă şi până la achitarea integrală a debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pentru taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare a hotărârii, care se va depune, sub sancţiunea anulării, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 12.06.2020.
Hotarare 3003/2020 din 12.06.2020Amână pronunţarea la data de 12.06.2020. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu, astăzi, 29.05.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.05.2020termen preschimbat
În temeiul art. 230 Cod de procedură civilă, preschimbă termenul de judecată de la data de 27.03.2020 la data de 29.05.2020, ora 08.30, în camera de consliu, fără citarea părţilor. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020