B******** S******** C**********
ReclamantS** S******* S**
PârâtPrin Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Timişoara nr. 12 din data de 27.10.2021, s- a dispus desfiinţarea completului 11 din cadrul secţiei a II-a civilă, începând cu data de 18.11.2021 şi repartizarea ciclică a dosarelor. Art. 104 alin. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015, prin care s-a aprobat Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, publicat în Monitorul Oficial nr. 970/28.12.2015 prevede ca „În situaţia desfiinţării unui complet, toate cauzele repartizate acestuia, inclusiv cele suspendate, vor fi repartizate prin sistemul ciclic, conform hotărârii colegiului de conducere”. Având în vedere aceste dispoziţii legale, preşedintele secţiei a II-a civilă repartizează dosarul completului C 9, secţia I civilă, pentru a verifica dacă se impune menţinerea măsurii suspendării.
Incheiere finala dezinvestire din 18.11.2021În baza art. 413 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ. suspendă judecata prezentei cauze având ca obiect pretenţii până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 5254/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 1.10.2020.
Incheiere suspendare din 01.10.2020Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 1.10.2020, ora 9.00, pentru când se vor cita părţile, urmând a se efectua adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în vederea comunicării declaraţiei persoanei vătămate de constituire parte civilă în dosarul penal nr. 5254/P/2018. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 31.07.2020.
Incheiere de sedinta din 31.07.2020- Amână pronunţarea cauzei la data de 31.07.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.07.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 20.07.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.07.2020Amână judecarea cauzei la data de 09.07.2020 ora 11.00
Incheiere de sedinta din 11.06.2020PROCES VERBAL În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Timişoara nr. 8 din data de 18.03.2020, ia act de suspendarea de plin drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor. Preşedinte, Grefier,
Incheiere de sedinta din 19.03.2020Amână judecarea cauzei la data de 19.03.2020.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020