U****** I**********
ReclamantD**** I**********
PârâtD**** I** D*****
PârâtD**** R******
PârâtN****** S*****
PârâtDosar nr. 3551/215/2019 Încheiere 14.07.2022 Admite sesizarea privind îndreptarea erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinţa civilă nr. 1647/2022 pronunţată de Judecătoria Craiova în sensul că se va consemna corect " suprafaţa de 14425 mp, situat in T1 P213 şi suprafaţa de 15000 mp, situat in T2 P585", in loc de „suprafaţa de 14425 mp, situat in T1 P123 şi suprafaţa de 1500 mp, situat in T2 P585". Celelalte dispoziţii ale sentinţei civilă nr. 1647/2022, pronunţată de Judecătoria Craiova rămân neschimbate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată azi, data de 14.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Preşedinte,
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.07.2022Dosar nr. 3551/215/2019 Hot 03.03.2022 Admite în fond si în totalitate cererea precizată formulată de reclamantul Udrişte Ion, decedat in cursul procedurii, acţiune continuată de reclamanta Iancu Ana, în contradictoriu cu pârâţii: Olteanu Marinela, D**** R******, N****** S***** şi D**** I** D*****, ca obiect ieşire din indiviziune. Admite cererea de intervenţie în interesul reclamantului, formulată de Constantin Adrian . Constată că părţile se află in indiviziune cu privire la imobilul teren situat in com. Teslui, sat Viişoara, jud Dolj, potrivit titlului de proprietate nr. 492-2162 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dolj la data de 02.03.1994: - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 14425 mp, situat în T1 P123, cu următoarele vecinătăţi : N – DE 9, E- Chiriţă Nicolae, S- PS 232, V- Cosma Marin, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 14900 mp, situat în T1 P397, cu următoarele vecinătăţi N- DC N, E- Ministerul Culturii, S-DE 246/1 V- Cosma MArin, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 3535 mp, situat în T1 P407, cu următoarele vecinătăţi N-DE 9, E- Cosma Marin, S – DE 246/1, V – Vătăman Constantin, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 4640 mp, situat în T13 P15, cu următoarele vecinătăţi N-DE 208/1, E- Tuţă Gheorghe, S- D 202, V -Stan C Anica, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 4845 mp, situat în T1 P29, cu următoarele vecinătăţi N-PS 241, E-Stan Constantin, S-DE 237, V-Nicola Mih., - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 9554 mp, situat în T15 P48, cu următoarele vecinătăţi N-PS 15, E-Smaran R., S-Udrişte Marin, V- Ministerul Culturii, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 16701 mp, situat în T16 P100, cu următoarele vecinătăţi N- Vlădescu I., E- DR 101/1, S-Marica M., V- DR 27/1, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 1500 mp, situat în T2 P585, cu următoarele vecinătăţi: N- DE 8, E-Vladescu Ion, S-DE 9, V-Ion Gheorghe, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 5000 mp, situat în T1 P458, cu următoarele vecinătăţi: N-DE 8, E – Vladescu Ion, S-DE 9, V – Marica Dr. Mar, - teren extravilan , categorie de folosinţă Păduri, in suprafaţă de 1000 mp, situat în T99 P191, cu următoarele vecinătăţi N – DE 123, E – Udrişte Ilie, S-SCA Leu, V – Ionescu M Victor, - teren intravilan , categorie de folosinţă Curţi Construcţii, in suprafaţă de 944 mp, situat în T13 P358, precum şi teren intravilan, categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 1356 mp, situat în T13 P357/1, cu următoarele vecinătăţi N –Matei Marin, E- Marica Pantelie, S-DJ 237, V – Mateescu Mihai, Omologhează raportul de expertiza în specialitatea topografie întocmit de expert Bara Mihai. Dispune iesirea din indiviziune a părţilor potrivit variantei unice de lotizare , după cum urmează: Lotul nr.1 se atribuie reclamantului Udrişte Ion, decedat in cursul procedurii, acţiune continuată de reclamanta Iancu Ana, si este format din: - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 14425 mp, situat în T1 P123, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 14900 mp, situat în T1 P397, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 3535 mp, situat în T1 P407, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 2320 mp, situat în T13 P15, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 2422,5 mp, situat în T1 P29, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 4777 mp, situat în T15 P48, - teren extravilan , categorie de folosinţă Păduri, in suprafaţă de 500 mp, situat în T99 P191, - teren intravilan , categorie de folosinţă Curţi Construcţii, in suprafaţă de 944 mp, situat în T13 P358, precum şi teren intravilan, categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 1356 mp, situat în T13 P357/1 Valoare totală lot: 50191,55 lei. Plăteşte sultă lotului II, in cuantum de 3661,55 lei. Lotul nr.2 se atribuie pârâţilor Olteanu Marinela, D**** R******, N****** S***** şi D**** I** D*****, si este format din: - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 2320 mp, situat în T13 P15, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 2422,5 mp, situat în T1 P29, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 4777 mp, situat în T15 P48, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 16701 mp, situat în T16 P100 - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 1500 mp, situat în T2 P585, - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 5000 mp, situat în T1 P458 - teren extravilan , categorie de folosinţă Arabil, in suprafaţă de 4777 mp, situat în T15 P48/2, - teren extravilan , categorie de folosinţă Păduri, in suprafaţă de 500 mp, situat în T99 P191, Valoare totală lot: 42868,45 lei. Primeşte sultă de la lotul I, in cuantum de 3661,55 lei. Stabilieşte termen de plată a sultei, în termen de patru luni de la data rămânerii definitive a hotărârii. Admite in parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intervenientul Constantin Adrian şi reduce onorariu avocatului ales, de la suma de 5474 lei, la suma de 2000 lei. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către intervenient a sumei de 1010 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Compensează cheltuielile de judecată si obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 4547 lei, potrivit cotei ce le revine, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată azi, data de 03.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Preşedinte,
Hotarare 1647/2022 din 03.03.2022Dosar nr. 3551/215/2019 Încheiere 24.02.2022 Amână pronunţarea la data de 03.03.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, data de 24.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Preşedinte,
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.02.2022Dosar nr. 3551/215/2019 Încheiere 10.02.2022 Amână pronunţarea la data de 24.02.2022. Pronunţată azi, data de 10.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. PREŞEDINTE,
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2022Dosar nr. 3551/215/2019 Încheiere 27.01.2022 Amână pronunţarea la data de 10.02.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, data de 27.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. PREŞEDINTE,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2022Amână judecarea cauzei la data de 27.01.2022.
Incheiere de sedinta din 18.11.2021pentru a se reveni cu adresa catre expert
Incheiere de sedinta din 09.09.2021pentru a se emite adresa catre expert
Incheiere de sedinta din 20.05.2021pentru a se emite adresa catre Primaria Caracal
Incheiere de sedinta din 22.04.2021pentru a se reveni cu adresa catre expert
Incheiere de sedinta din 25.02.2021pentru a se reveni cu adresa
Incheiere de sedinta din 03.12.2020in vederea depunerii de inscrisuri
Incheiere de sedinta din 19.10.2020pentru a se emite adresa catre expert
Incheiere de sedinta din 27.07.2020in vederea depunerii de înscrsiuri
Incheiere de sedinta din 18.05.2020Preschimbă termenul de judecată acordat în data de 23.03.2020 la data de 18 mai 2020, pentru când se vor cita părţile. Se menţin dispoziţiile luate prin încheierea de la termenul anterior. Cu cale de atac odată cu fondul. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată azi, 12.03.2020, prin punerea la dispoziţie de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020in vederea depunerii de inscrisuri
Incheiere de sedinta din 10.02.2020pentru a depune înscrisuri
Incheiere de sedinta din 09.12.2019in vederea precizarii actiunii
Incheiere de sedinta din 28.10.2019Dosar nr. 3551/215/2019 Încheiere 27.05.2019 Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamantul Udrişte Ion, ca rămasă fără obiect. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată , azi, data de 27.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. . Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 27.05.2019