M********** S**
PetentM********* O************* L***** O*****
IntimatRespinge, ca inadmisibilă, excep?ia de nelegalitate invocată cu privire la prevederile art. 33 din Anexa 1 la H.C.L. nr. 571/2018 al Municipiului Oradea. Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta MOTOUTILAJE S.R.L. în contradictoriu cu intimatul M********* O************* L***** O*****. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1000 lei, pentru fapta prevăzută de art. 30.13 raportat la art. 28 lit. o) din Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 571/2018 al Municipiului Oradea, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PLO nr. 00110836 încheiat la data de 06.02.2019 de intimat, cu sancţiunea avertismentului şi exonerează contravenienta de la plata amenzii. Atrage atenţia contravenientei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte dispoziţiile legale referitoare la amplasarea bunurilor pe domeniul public, cu mai multă preocupare faţă de normele legale incidente. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.06.2019.
Hotarare 3541/2019 din 06.06.2019Amână pronunţarea la data de 06.06.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.05.2019