G******* A******** S*
ReclamantS* D* A******** R********** C*** I******** S*
PârâtU******** A****** G*******
PârâtAdmite în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta GROUPAMA ASIGURĂRI S.A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE ASIGURARE – REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., şi cu intervenienta UNGUREANU ADRIANA DANIELA, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. să plătească reclamantei suma de 3.187,91 lei, reprezentând despăgubiri, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, începând cu data de 31.03.2019 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 248 de lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, în limita în care cererea a fost admisă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20 decembrie 2019.
Hotarare 2718/2019 din 20.12.2019Amână pronunţarea la data de 20.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2019Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 11.12.2019, pentru când părţile vor fi citate, după cum urmează: reclamanta cu menţiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 643,4 lei ( diferenţă petit 1 ), sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, cu menţiunile referitoare la cererea de reexaminare şi cererea de acordare a ajutorului public judiciar; pârâta cu un exemplar al precizării de cerere, cu menţiunea de a-şi exprima poziţia faţă de aceasta. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 31 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 31.10.2019Amână pronunţarea la data de 31.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.10.2019Pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise, amână pronunţarea la data de 25.10.2019. Pronunţarea soluţiei se face prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2019