I*** O*****
ReclamantS* B*** T*** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul I*** O***** în contradictoriu cu pârâta SC Biro -Tech SRL şi în consecinţă : Constată că activitatea prestată de reclamant în cadrul SC Agroindustriala Crişana SA în perioada 01.01.1992 – 31.03.2001 se încadrează în grupa II-a de muncă în procent de 100 % şi obligă pârâta la eliberarea către reclamant a unei adeverinţe în acest sens. Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate. Numai cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 01.10.2019.
Hotarare 867/2019 din 01.10.2019Amână pronun?area pentru data de 01.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2019În vederea administrării probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 28.05.2019Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Iova Camelia, în dosar nr. 356/111/2019 al Tribunalului Bihor. Stabileşte că doamna judecător IOVA CAMELIA, nu poate intra în componenţa completului de judecată desemnat să soluţioneze cauza ce face obiectul Dosarului nr. 356/111/2019 al Tribunalului Bihor. Dispune trimiterea dosarului spre repartizare aleatorie unui alt complet de judecată. Fără cale de atac. Dată în Cameră de Consiliu din 11.februarie 2019. Pronunţată în şedinţă publică din 11 februarie 2019.
Incheiere abtinere din 11.02.2019