Dosar 35762/325/2019 din 11.12.2019

tâlhărie calificată (art.234 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 35762/325/2019
Data dosar:
11.12.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
tâlhărie calificată (art.234 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C11P
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Che?an Wilmos,pentru săvâr?irea infrac?iunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – 234 alin. (1) lit. a) ?i d) CP, la o pedeapsă de 4 ani închisoare. În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată. În baza art. 38 alin. (1) C.pen. constată că infracţiunea care face obiectul prezentei cauze se află în concurs real cu infracţiunea care a făcut obiectul Sentinţei penale nr. 6280/07.12.2017 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 24084/325/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 132/A/30.01.2018 a Curţii de Apel Timişoara, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 40 alin. (1) C.pen., raportat la art. 38 alin. (1) C.pen., art. 39 alin. (1) lit b) C.pen., contopeşte pedeapsa de 4 ani închisoare, la care adaugă 1/3 din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, respectiv sporul de 6 luni închisoare, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie de 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare efectivă. În baza art. 45 alin. (2) Cpen rap. la art. 67 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de 66 alin. 1 lit. a), b), h) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În conformitate cu art. 45 alin. (4) C.pen. deduce din perioada de 3 ani pentru care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., perioada executată de la data de 10.01.2019, la zi. În baza art. 45 alin. 5 C.pen rap. la art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare durata executată de la data de 30.08.2017, la data de 10.01.2019 (data liberării la termen). Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 6764/2017 din 31.08.2018 emis de Judecătoria Timişoara în baza Sentinţei penale nr. 6280/07.12.2017 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 24084/325/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 132/A/30.01.2018 a Curţii de Apel Timişoara. Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei. II. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi alin. (10) C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Matei Paul-?tefan, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – 234 alin. (1) lit. a) ?i d) CP, la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată. În baza art. 38 alin. (1) C.pen. constată că infracţiunea care face obiectul prezentei cauze se află în concurs real cu infracţiunile care au făcut obiectul Sentinţei penale nr. 5221/29.10.2018 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 13542/325/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 1348/A/11.12.2018 a Curţii de Apel Timişoara, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 5221/29.10.2018 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 13542/325/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 1348/A/11.12.2018 a Curţii de Apel Timişoara, repune pedepsele componente în individualitatea lor, astfel: - 2 ani închisoare pentru săvârşirii infracţiunii prev. de art. 205 alin. (1) C.pen; - 2 ani închisoare pentru săvârşirii infracţiunii prev. de art. 205 alin. (1) C.pen; - 2 ani închisoare pentru săvârşirii infracţiunii prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C.pen; - 2 ani închisoare pentru săvârşirii infracţiunii prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C.pen; - înlătură provizoriu sporul de 2 ani închisoare. În temeiul art. 40 alin. (1) C.pen., raportat la art. 38 alin. (1) C.pen., art. 39 alin. (1) lit b) C.pen., contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare, la care adaugă 1/3 din celelalte pedepse , respectiv sporul de 2 ani şi 8 luni închisoare, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie de 5 ani şi 8 luni închisoare cu executare efectivă. În baza art. 45 alin. (2) Cpen rap. la art. 67 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de 66 alin. 1 lit. a), b), h) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În baza art. 45 alin. 5 C.pen rap. la art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa de 5 ani şi 8 luni perioada executată de la data de 05.05.2018, la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 5901 din 12.12.2018 emis de Judecătoria Timişoara în baza Sentinţei penale nr. 5221/29.10.2018 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 13542/325/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 1348/A/11.12.2018 a Curţii de Apel Timişoara. Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la ambii inculpaţi în vederea introducerii profilului genetic al acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 informează pe fiecare inculpat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În conformitate cu art. 112 alin. (1) lit. b) teza I C.pen. confiscă spray-ul iritant-lacrimogen cu inscripţia Pfeffer KO-Jet, ridicat de la inculpatul Matei Paul-Ştefan, aflat la camera de corpuri delicte a Judecătoriei Timişoara, la poziţia 33/2020. În baza 20 C.pr.pen. ia act că persoana vătămată M****** D***** nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În baza art. 274 alin. 1 teza a II-a C.pr.pen., dispune plata sumei de 1.663 lei din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş, reprezentând onorariul avocatului din oficiu Banciu Corneliu-Toma-Aurel, conform delegaţiei nr. 596/2020 (onorariu integral pentru inculpatul Cheţan Wilmoş). În baza art. 274 alin. 1 teza a II-a C.pr.pen., dispune plata sumei de 795 lei din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş, reprezentând onorariul avocatului din oficiu Banciu Corneliu-Toma-Aurel, conform delegaţiei nr. 596/2020 (onorariu parţial pentru inculpatul Matei Paul-Ştefan, doar pentru faza de cameră preliminară). În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.10.2020.

    Hotarare 2839/2020 din 27.10.2020
  • Sedinta din data de 20.10.2020 la ora 14:00

    Complet: C11P
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea pentru data de 27.10.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2020
  • Sedinta din data de 06.10.2020 la ora 14:00

    Complet: C11P
  • Amână cauza

    amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 20.10.2020, pentru cand vor fi audiati martorii propusi.

    Incheiere de sedinta din 06.10.2020
  • Sedinta din data de 22.09.2020 la ora 14:00

    Complet: C11P
  • Amână cauza

    amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 06.10.2020, pentru cand se vor cita martorii in vederea audierii.

    Incheiere de sedinta din 22.09.2020
  • Sedinta din data de 08.09.2020 la ora 10:00

    Complet: C11P
  • Amână cauza

    amana cauza si acorda termen de judecata la data de 22.09.2020, pentru cand se citeaza martorii indicati cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2020
  • Sedinta din data de 30.06.2020 la ora 10:00

    Complet: C11P
  • Amână cauza

    amana judecarea cauzei si acorda termen la data de 08.09.2020, in vederea refacerii procedurii de citare cu inculpatul C***** W*****.

    Incheiere de sedinta din 30.06.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD