G**** A*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 201/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul G**** A*****. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G**** A*****pentru săvârşirea infracţiunii conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 336 alineatul 1 din C.Penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 3 mai 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara87/2019 din 03.05.2019