B** O***** I**** M****
PetentL***** T********* G****** M*****
CreditorAdmite cererea formulată de B.E.J. O I M, privind pe creditorul L T G M, precum şi pe debitoarea B M F. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 756/2016 din data de 12.02.2016, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 3089/190/2015, definitivă, pentru obligarea debitoarei să plătească creditoarei suma totală de 2.085,49 lei, din care, 1.357,49 lei reprezintă utilităţi şi 728 lei reprezintă chirie, compusă din debit principal şi dobânzi penalizatoare calculate până la data de 12.11.2018, care se vor calcula în continuare până la data plăţii efective, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, în dosarul execuţional 17/2019. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu sus-arătat. Prezenta încuviinţare a executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.01.2019.
Incheierefinalacameraconsiliu305/2019 din 23.01.2019