T**** I****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1305/P/2017 din 10.01.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci privind pe inculpatul T**** I****, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.1 din NCP ( faptă săvârşită la data de 03.04.2017),a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul T**** I****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri inculpatului T**** I**** şi procurorului. Pronunţată în camera de consiliu, de judecătorul de cameră preliminară, azi, 25.02.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 25.02.2019