Dosar 35903/3/2019 din 28.11.2019

ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1014 CPC ş.u. cerere eliberare certificat european


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 35903/3/2019
Data dosar:
28.11.2019
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-VI-a Civilă
Obiect:
ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1014 CPC ş.u. cerere eliberare certificat european
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.11.2021 la ora 15:00

    Complet: C39-Fond CC
  • Admite cererea

    Admite cererea. Dispune emiterea certificatului de titlu executoriu european prevăzut de art. 53 din Regulamentul nr. 1215/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (reformare), cu privire la sentinţa civilă nr. 1125/16.07.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă în dosarul nr. 35903/3/2019. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.11.2021.

    Incheiere finala dezinvestire din 23.11.2021
  • Sedinta din data de 16.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C15-Fond
  • Admite cererea

    Respinge excepţiile ca neîntemeiate. Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta creditoare E********** I*** S**. Ordonă pârâtei debitoare CONSTRUCCIONES DECO SA să plătească reclamantei creditoare. în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de 436.181.13 lei. reprezentând debit restant, la care se adaugă penalităţi de întârziere in cuantum dc 0,1 % pe zi, de la scadenţa fiecărei tacturi până la data plăţii efective. Obligă pârăta-debitoare să plătească reclamantei-creditoare suma de 3200 lei reprezentând cheltuieli de judecată din care 200 lei taxă judiciară de timbru şi 3000 lei onorariu avocat redus. Cu drept de cerere în anulate în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi. 16.07.2020.

    Hotarare 1125/2020 din 16.07.2020
  • Sedinta din data de 06.07.2020 la ora 13:20

    Complet: C15-Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 16.07.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.07.2020.

    Incheiere de sedinta din 06.07.2020
  • Sedinta din data de 27.04.2020 la ora 10:00

    Complet: C15-Fond
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza Decretul preşedintelui României 195/2020 , fiind păstrată valabilitatea şi sub imperiul Decretului nr.240/14.04.2020

    Rezolutie din 27.04.2020
  • Sedinta din data de 02.03.2020 la ora 10:00

    Complet: C15-Fond
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor nr.4/03.02.2020, prin care s-a hotărât ca formă de protest suspendarea activităţii de judecată pe o perioadă nedeterminată, urmează să amâne judecata cauzei.

    Incheiere de sedinta din 02.03.2020
  • Sedinta din data de 03.02.2020 la ora 10:00

    Complet: C15-Fond
  • Amână cauza

    Faţă de Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti nr. 2 din data de 21.01.2020, dar şi Hotărârea Generală a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti din data dev 29.01.2020, prin care s-a hotărât ca formă de protest amânarea cauzelor, cu excepţia celor urgente, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 03.02.2020
  • Sedinta din data de 06.01.2020 la ora 10:00

    Complet: C15-Fond
  • Amână cauza

    Faţă de Hotărârea de Colegiu din data de 18.12.2019, prin care s-a hotărât ca formă de protest amânarea cauzelor, cu excepţia celor urgente, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 06.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD