Dosar 35/117/2019 din 07.01.2019

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 35/117/2019
Data dosar:
07.01.2019
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.11.2019 la ora 09:00

    Complet: Complet 5 LM
  • Fond

    Ia act că reclamantul a renunţat la judecata capetelor de cerere 1 şi 2, privind anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, respectiv de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat. Respinge acţiunea formulată de către reclamantul P.A. în contradictoriu cu pârâta S.M.W. SRL. Încuviinţează onorariul avocatului din oficiu Puşcă Alina Elena în cuantum de 940 lei care se va achita prin compartimentul economic al Tribunalului Cluj, cheltuieli care, în baza art. 19 din OUG nr. 51/2008, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată azi, 21.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.

    Hotarare 2461/2019 din 21.11.2019
  • Sedinta din data de 07.11.2019 la ora 09:00

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână pronunţarea

    Dispune amânarea pronunţării pentru data de 21.11.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.11.2019
  • Sedinta din data de 25.10.2019 la ora 09:00

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână pronunţarea

    Dispune amânarea pronunţării pentru data de 7.11.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2019
  • Sedinta din data de 27.09.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână cauza

    administrare probe.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2019
  • Sedinta din data de 05.07.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână cauza

    lipsa probe.

    Incheiere de sedinta din 05.07.2019
  • Sedinta din data de 24.05.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână pronunţarea

    în vederea precizării acţiunii

    Incheiere de sedinta din 24.05.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD