Dosar 36043/3/2019 din 29.11.2019

consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 36043/3/2019
Data dosar:
29.11.2019
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia I Penală - Camera Preliminara / Fond
Obiect:
consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.07.2020 la ora 08:30

    Complet: CF11
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul T******** V***, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, coroborat cu prevederile art. 61 Cod penal, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 90 zile-amendă. În temeiul art. 61 alin. (3) teza a II-a Cod penal, stabile?te ca suma corespunzătoare unei zile-amendă să fie în cuantum de 30 de lei, astfel că inculpatul va fi obligat să plătească suma de 2.700 lei cu titlul de amendă penală, sumă ce va trebui achitată în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, conform prevederilor art. 559 alin. (1) Cod procedură penală, în caz contrar se poate înlocui pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii în condi?iile art. 63 Cod penal. În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ?i a art. 112 lit. f) Cod penal, dispune confiscarea specială a cantită?ilor de 7,38 grame cannabis (proba nr. 1), ?i respectiv, 0,76 grame cannabis (proba nr. 2), ridicate de la inculpat ?i depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul IGPR – DCJSEO pe baza dovezii seria H nr. 0203679 din 29.01.2016. În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, dispune distrugerea cantită?ilor de droguri rămase în urma analizelor fizico-chimice, depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul IGPR – DCJSEO pe baza dovezii seria H nr. 0203679 din 29.01.2016 (proba nr. 1 ?i proba nr. 2), cu păstrarea de contraprobă. În temeiul art. 272 Cod procedură penală, onorariul par?ial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul T******** V***, stabilit în cuantum de 400 lei va fi avansat din fondurile Tribunalului Bucure?ti alocate în acest sens, ?i va rămâne în sarcina statului potrivit art. 275 alin.(6) Cod procedură penală. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpatul T******** V*** să plătească suma 1.800 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce nu include onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.07.2020.

    Hotarare 727/2020 din 07.07.2020
  • Sedinta din data de 02.07.2020 la ora 08:30

    Complet: CF11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07.07.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2020
  • Sedinta din data de 29.06.2020 la ora 12:00

    Complet: CF11
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte pronunţarea la data de 02.07.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD