Dosar 3605/117/2019 din 22.10.2019

combaterea produselor etnobotanice - Legea 194/2011 disjuns din dosarul nr. 201/117/2019


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3605/117/2019
Data dosar:
22.10.2019
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
combaterea produselor etnobotanice - Legea 194/2011 disjuns din dosarul nr. 201/117/2019
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.07.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    I. În temeiul art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 75 alin. 2 lit. b C.pen., precum ?i art. 396 alin. 2 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul M.C. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. În temeiul art. 67 alin. 2 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. precum şi art. 396 alin. 2 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul M.C. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu în formă continuată. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 lună închisoare, rezultând pedeapsa de 1 ani şi 5 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 C.pen. În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante cu închisoarea de 1 an ?i 5 luni închisoare aplicată inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen. impune inculpatului să execute obligaţiile prevăzute de lit. b ?i c ale acestui articol, respectiv să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Floreşti sau a Parohiilor Ortodoxe de pe raza com. Floreşti, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Cluj. În temeiul art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. II. În temeiul art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 C.pen., precum ?i art. 396 alin. 2 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul P.D.I. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de opera?iuni cu substan?e susceptibile de a produce efecte psihoactive în formă continuată. În temeiul art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b şi art. 41 alin. 1 C.pen., precum ?i art. 396 alin. 2 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul P.D.I. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc fără drept pentru consum propriu. Constată că inculpatul a comis infracţiunile obiect al prezentei cauze în termenul de încercare stabilit prin s.p. 62/D/17.02.2012 a Tribunalului Cluj, definitivă prin d.p. 3180/18.10.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime celalată pedeapsă, respectiv de 1 lună şi 10 zile închisoare, rezultând pedeapsa de 8 luni şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 96 alin. 4 C.pen. şi art. 16 din Legea 187/2012 revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dispusă prin s.p. 62/D/17.02.2012 a Tribunalului Cluj, definitivă prin d.p. 3180/18.10.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Adaugă la pedeapsa de 8 luni şi 10 zile închisoare pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin s.p. 62/D/17.02.2012 a Tribunalului Cluj, definitivă prin d.p. 3180/18.10.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultând pedeapsa finală de 3 ani, 10 luni şi 10 zile închisoare pe care inculpatul o va executa în regim de detenţie. În temeiul art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa principală rezultantă durata măsurilor preventive din dosarul penal nr. 3451/117/2010 de la 24.03.2010 la 20.01.2011. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. f C.pen. dispune confiscarea de la inculpatul M.C. a cantităţilor de 1,2 g, 0,8 g şi 0,3 g de cannabis depuse la camera de corpuri delicte a IGPR-DCJSEO conform dovezilor H-0279443/21.11.2018 şi H-0279442/21.11.2018, aflate la dosarul nr. 201/117/2019 (dosarul de instanţă). În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. dispune confiscarea de la inculpatul P.D.I. a sumei de 9000 lei ob?inută în urma comercializării substanţelor psihoactive. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpaţii la plata a câte 1700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei penale. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpaţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 30.07.2021.

    Hotarare 242/2021 din 30.07.2021
  • Sedinta din data de 23.07.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii la data de 30.07.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.07.2021
  • Sedinta din data de 22.07.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii la data de 23.07.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.07.2021
  • Sedinta din data de 02.07.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii la data de 22.07.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2021
  • Sedinta din data de 18.06.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii la data de 02.07.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.06.2021
  • Sedinta din data de 04.06.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18.06.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.06.2021
  • Sedinta din data de 21.05.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 04.06.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.05.2021
  • Sedinta din data de 10.05.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 21.05.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.05.2021
  • Sedinta din data de 26.04.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 10.05.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.04.2021
  • Sedinta din data de 16.04.2021 la ora 11:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 26.04.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2021
  • Sedinta din data de 18.03.2021 la ora 13:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână cauza

    În vederea audierii inculpaţilor, amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 18.03.2021
  • Sedinta din data de 08.02.2021 la ora 15:30

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână cauza

    În vederea audierii martorilor

    Incheiere de sedinta din 08.02.2021
  • Sedinta din data de 08.01.2021 la ora 15:30

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână cauza

    În vederea audierii martorilor

    Incheiere de sedinta din 08.01.2021
  • Sedinta din data de 14.12.2020 la ora 12:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa martorilor

    Incheiere de sedinta din 14.12.2020
  • Sedinta din data de 13.11.2020 la ora 11:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână cauza

    În vederea administrării probei testimoniale

    Incheiere de sedinta din 13.11.2020
  • Sedinta din data de 22.10.2020 la ora 13:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână cauza

    În vederea administrării probei testimoniale

    Incheiere de sedinta din 22.10.2020
  • Sedinta din data de 11.09.2020 la ora 11:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână cauza

    În vederea administrării probei testimoniale

    Incheiere de sedinta din 11.09.2020
  • Sedinta din data de 03.07.2020 la ora 10:30

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână cauza

    În vederea administrării probei testimoniale

    Incheiere de sedinta din 03.07.2020
  • Sedinta din data de 04.06.2020 la ora 9:30

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa martorilor

    Incheiere de sedinta din 04.06.2020
  • Sedinta din data de 20.03.2020 la ora 11:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Suspendat

    Faţă de decretul nr. 195/16.03.2020 emis de Preşedintele României

    Incheiere suspendare din 20.03.2020
  • Sedinta din data de 28.02.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână cauza

    În vederea administrării probei testimonial În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992 sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. 2 lit. d C.pen., excepţie ridicată în dosarul penal nr. 3605/117/2020 al Tribunalului Cluj de către inculpatul M. C. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 februarie 2020. Preşedinte,

    Incheierefinalacameraconsiliu din 28.02.2020
  • Sedinta din data de 28.01.2020 la ora 10:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână cauza

    Faţă de hotărârea Adunării Generale nr. 3/23.01.2020 a Tribunalului Cluj

    Incheiere de sedinta din 28.01.2020
  • Sedinta din data de 28.11.2019 la ora 11:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână cauza

    În vederea administrării probei testimoniale

    Incheiere de sedinta din 28.11.2019
  • Sedinta din data de 22.10.2019 la ora 10:00

    Complet: Complet IX F NCP
  • Amână cauza

    Respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, formulate de inculpatul M.C., prin apărător ales - av. M.I. Amână cauza în vederea administrării probaţiunii testimoniale. Cu drept de recurs in termen de 48 ore de la pronuntare. Pronuntata in sedinta publica, azi, 22.10.2019, ora 16:30.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD