Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
HOT - Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru drepturile băneşti aferente perioadei 09.04.2015-07.02.2016. Respinge acţiunea privind drepturile băneşti aferente perioadei 09.04.2015-07.02.2016, ca prescrisă. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii Chisăliţă Andrei-Dragoş, Dadace Cati, Dinescu Monica, Florea Daniel, Garabet Robert Simon, Ghiţă Florin, Manea Adrian, Manole Camelia, Militaru Liliana, Mincu Constantin Ionuţ, Scupra Cristiana, Şerban Monica Elena, Tatu Ioana, Ursoiu Marius Gabriel - prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I., în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa. Obligă pârâta să recalculeze salariul de bază şi sporurile de care beneficiază reclamanţii la nivelul maxim al funcţiei ocupate în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, pentru aceeaşi funcţie, grad profesional, gradaţie, în funcţie de vechime, specialitate sau studii, începând cu data de 08.02.2016 şi până la data de 30.06.2017. Obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţelor de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamant şi sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 08.02.2016 şi până la data de 30.06.2017, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legala aferentă, până la data plăţii efective. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 26.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 376/2020 din 26.03.2020Înch/ Amână pronunţarea la data de 26.03.2020, pronunţarea urmând să se facă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2020Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare. Repune cauza pe rol. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la data de 12.03.2019 pentru când vor fi citate părţile. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi 16.01.2020.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020T - 16.01.2020 - pentru ca părţile să - şi exprime punctul de vedere cu privire la incidentul prevăzut de disp. art. 520 alin. 3 Cod procedură civilă
Incheiere de sedinta din 24.10.2019