P******* M***** S********
InculpatS***** R**** P*** A********* D* D******* G******* R******** A F********* P****** - C*** N***** - A******* B****
Parte civilăP******** D* P* L**** T********* B****
Reprezentant legalS* S****** T******* S**
Parte responsabilă civilmenteI. În baza art. 9 alin. 1 lit. „c” din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 al.2 C. penal de la 1968 şi art. 5 C. penal, art. 396 alin. (10) C. pr. pen., condamna pe inculpatul P. M. S. pentru săvârşirea, în intervalul septembrie 2011-decembrie 2011, a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (4 acte materiale ), la pedeapsa de: 2 ani închisoare În baza art. 65 al.2 Cod penal de la 1968 raportat la 9 al.1 din Legea 241/2005 aplică inculpatului P. M. S. pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II –a , lit. b şi lit. c Cod penal de la 1968 respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita o profesie de natura acelea de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioada de 2 ani. In baza art.33 lit a C penal de la 1968 constată că infracţiunea dedusă judecaţii este în concurs real cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alineat 1 litera a teza II si litera b Cod penal, ca pedeapsă accesorie, prin sentinţa penală nr. 754/2013 pronunţată de către Judecătoria Oradea, în dosarul nr. 21391/271/2012, definitivă prin decizia penală nr. 682/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Oradea. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 754/2013 pronunţată de către Judecătoria Oradea, în dosarul nr. 21391/271/2012, definitivă prin decizia penală nr. 682/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Oradea, în pedepsele componente de: - 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alineat 1, 2 şi 3 Cod penal, -3 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alineat 1 Cod penal, -6 luni închisoare (3 acte materiale), aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de emiterea unor file CEC fără a fi completate cu toate elementele esenţiale prevăzute de lege, prev. de art. art. 84 alineat 1 punctul 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alineat 2 din Cod penal; săvârşite în intervalul mai 2010 - februarie 2011. În baza art. 34 al.1 lit. b) C penal de la 1968 contopeşte pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză, cu pedepsele individuale, mai sus enumerate, aplicate prin sentinţa penală nr. 754/2013 pronunţată de către Judecătoria Oradea în dosarul nr. 21391/271/2012, definitivă prin decizia penală nr. 682/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Oradea, respectiv pedepsele de 2 ani închisoare, 3 luni închisoare, 6 luni închisoare, în pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare, inculpatul P. M. S. urmând sa execute : -pedeapsa de 2 ani închisoare - pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II –a , lit. b şi lit. c Cod penal de la 1968 respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita o profesie de natura acelea de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioada de 2 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii. -pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II –a , lit. b şi lit. c Cod penal de la 1968, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a avea calitatea de administrator în cadrul vreunei societăţi comerciale, aplicată conform art. 71 C.penal de la 1968, pedeapsa ce se va executa in condiţiile art 71 al. 2 Cod penal de la 1968. În baza art. 88 Cod penal de la 1968 deduce din pedeapsă, durata executată anterior, de la data de 13/05/2015 până la data de 02/08/2016 ( data liberării condiţionate dispuse prin sentinţa penală 681/2016 pronunţată de Judecătoria Oradea). IV. In baza art 397 al.1 C.p.penală cu referire la art. 25 .C.p. penală, cu aplic. art. 1357 Cod civil admite actiunea civilă, formulată de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, si dispune obligarea inculpatului P. M. S. la plata sumei de 41.399 lei reprezentând diferenţa neachitată din prejudiciul de 46.399 lei, constând în TVA., precum şi la plata de dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate din decembrie 2011 până la plata efectivă. Constată că diferenţa de 5000 lei ( până la suma totală de 46.399 lei, ce reprezintă prejudiciul cauzat) a fost achitată de către inculpatul P. M. S., cu chitanţa serie TS621 nr.100000608727 ( filele 181-182 vol. I, dosar instanţă) emisă de Trezoreria Mun. Timişoara, la data de 19.10.2020. V. In baza art. 404 al. 4 lit c) C.p.penală menţine măsura sechestrului asigurator, luată prin ordonanţa din 16.07.2019, aplicată prin procesul verbal din data de 03.09.2019, asupra autoturismului marca Renault Kangoo FC FC08 - autoutilitară bb Furgon, an de fabrica?ie 2004, culoare albă, …., lăsat în custodia inculpatului P. M. S. VI. In temeiul art.13 din Legea nr.241/2005, la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri, o copie a dispozitivului hotărârii va fi comunicata Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru a face menţiunile corespunzătoare. VII. In baza art.274 alin.1 si alin.2 Cod procedura penală, obligă inculpatul, în favoarea statului, la plata sumei de 1000 lei ) suma de 500 lei aferentă fazei de urmărire penală, respectiv suma de 500 lei aferentă fazei de judecată), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iulie 2021. .
Hotarare 132/2021 din 02.07.2021Amână pronunţarea la data de 02.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2021Amână pronunţarea la data de 28.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.06.2021Având în vedere faptul că d-na judecător M. C., pre?edintele completului de judecată PI4 lipseşte din motive medicale, în temeiul disp. art. 123 alin. 4 ROIIJ va dispune amânarea pronun?ării în cauză, pentru data de 11.06.2021;
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.06.2021Amână pronun?area la data de 04.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2021Având în vedere publicarea pe site-ul Curţii Constituţionale a considerentelor Deciziei CCR nr. 233 din 7 aprilie 2021, trimise spre publicare şi Monitorului Oficial, în vederea respectării Deciziei nr. 233/2021,amână pronun?area la data de 25.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.05.2021Amână pronun?area la data de 11.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.05.2021Amână pronun?area pentru data de 04.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2021Amână pronun?area pentru data de 20.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2021Pentru a da posibilitate inculpatului P. M. să achite prejudiciul,amână cauza ?i acordă termen de judecată la data 06.04.2021, ora 10.30, sala 7
Incheiere de sedinta din 23.02.2021Faţă de cererea de amânare formulată de avocatul ales al inculpatului P.M.S. şi pentru emiterea unor adrese, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 23.02.2021, ora 10.00, sala 7
Incheiere de sedinta din 26.01.2021Pentru înaintarea fişei de cazier judiciar actualizată a inculpatului, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 26.01.2021, ora 09.15, sala 7
Incheiere de sedinta din 08.12.2020Faţă de cererea inculpatului de acordare a unui termen pentru achitarea prejudiciului, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 08.12.2020, ora 12.00, sala 5.
Incheiere de sedinta din 20.10.2020Pentru ca inculpatul să achite prejudiciul, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 20.10.2020, ora 10.30, sala 7
Incheiere de sedinta din 08.09.2020Faţă de imposibilitatea obiectivă de prezentare a reprezentantei Ministerului Public, amână cauza şi acordă temren de judecată la data de 08.09.2020, ora 10.40, sala 7
Incheiere de sedinta din 11.08.2020Faţă de clarificările apărătorului ales al inculpatului şi pentru a se reveni cu adresă la ANAF, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 11.08.2020, ora 09.00, sala 5.
Incheiere de sedinta din 26.06.2020Pentru a se reveni la ANAF cu adresă, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 26.06.2020, ora 09.30, sala 5.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Prin rezoluţia din data de 30.03.2020, s-a dispus:,,Având în vedere prevederile Decretului nr.195/2020 din 16 martie 2020 al preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, respectiv prevederile art.42 alin.1, potrivit cărora : ,,Pe durata stării de urgenţă , activitatea de judecată continuă în cauzele de urgenţă deosebită’’, fiind stabilit şi termen de judecată după încetarea stării de urgenţă, constată suspendată judecarea prezentei cauze pe durata stării de urgenţă.''
În temeiul art. 353 alin. 10 Cod procedură penală, având în vedere comunicatul OMS din data de 11 martie 2020 privind declararea stării de pandemie, Hotărârea nr. 6/9.03.2020 a Comitetului Naţional pentru situaţii speciale de urgenţă constituit la nivelul Guvernului României, Hotărârea CSM nr. 191/10.03.2020, Hotărârea CSM nr. 192/12.03.2020 referitoare la recomandările privind combaterea contaminării cu Coronavirus în activitatea judiciară, Hotărârea Consiliului Baroului Bihor nr. 16 din 11 martie 2020, referitoare la măsurile privind combaterea contaminării cu Coronavirus, Hotărârea nr. 4 din 12 martie 2020 a Colegiului de conducere al Tribunalului Bihor Instanţa apreciază că sunt incidente cauze de necesitate şi forţă majoră care impun preschimbarea termenului de judecată la un termen apreciat rezonabil până când noi informaţii de la autorităţile naţionale competente ne vor fi parvenite. În consecinţă preschimbă termenul la data de 12 mai 2020, sala 7, ora 10:15, cu menţiunea citării părţilor prin toate modalităţile (telefon, e -mail, comunicare/citaţie scrisă) şi a luării tuturor măsurilor privind administrarea probelor.
Pentru a permite inculpatului să îşi pregătească apărarea şi pentru a lămuri aspectele legate de latura civilă a cauzei, va acorda termen de judecată în cauză la data de 14.04.2020, ora 11.00, sala 7.
Incheiere de sedinta din 03.03.2020