S********* S****** J**** I***
ReclamantT******* A**** E****
ReclamantS******* C***** D* P**************** I***
PârâtT*** M******
ReclamantA********** N******
ReclamantRespinge ac?iunea formulată de reclamantul Sindicatul Sanitas Jude? Ia?i în numele ?i pentru reclamantii AGAVRILOAIE MARIA, A********** N******, ARVINTE RAMONA ELENA, AŞTEFANEI VETUŢA, IGNAT CRISTINEL IOAN, OPREA DANIELA, SIMINICEANU PARASCHIVA, SOROHAN MARIANA, T******* A**** E****, T*** M******, in contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Ia?i. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 12.11.2019, în condiţiile disp. art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1689/2019 din 12.11.2019Amână pronunţarea la data de 12.11.2019. Soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 NCPC. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2019Amână pronunţarea la data de 01 Noiembrie 2019. Soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 NCPC. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 Octombrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2019