M**** S**** - T****** A* C*** I***** A***** M**** S****
ReclamantM********* S******* P*** P*****
PârâtAdmite contestaţia la executare formulată de contestatorul Cabinet avocat Manea Sorin în contradictoriu cu intimatul Municipiul Suceava – Direcţia buget, contabilitate ?i fiscalitate– prin reprezentant legal. Anulează titlul executoriu nr. 71483/182629 din 11.10.2018 şi somaţia nr. 71482/182629 din 11.10.2018. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 15.11.2019.
Hotarare 5038/2019 din 15.11.2019Admite cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorul Manea Sorin în contradictoriu cu intimatul Municipiul Suceava, prin Primar – Direcţia Buget, Contabilitate şi Fiscalitate – Serviciul de Executare silită. Dispune suspendarea executării silite pornită de intimat împotriva contestatorului în baza somaţiei nr. 71482/182629 din data 11.10.2018 şi a titlului executoriu nr. 71483/182629 din data de 11.10.2018, până la soluţionarea prezentei contestaţii la executare. Fixează termenul la data de 15.11.2019, sala 306, ora 08.30, complet C7, cu citarea părţilor, în vederea continuării judecăţii. Dispune comunicarea de îndată, şi prin fax, a prezentei hotărâri către intimat. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 06.09.2019
Incheiere de sedinta din 06.09.2019În vederea solu?ionării cererii de suspendare a executării silite, Pune în vedere contestatorului să se conformeze disp. art. 1057 Cod civil, să depună cau?iunea în modalitatea prevăzută de lege ?i să depună recipisa de consemnare la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 06 septembrie 2019, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 22 iulie 2019.
Incheiere de sedinta din 22.07.2019Pune în vedere contestatorului să facă dovada achitării cau?iunii în cuantum de 43,2 lei. Amână judecarea cererii de suspendare a executării silite la data de 22 iulie 2019, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 mai 2019.
Incheiere de sedinta din 24.05.2019