F****** G******* M****
CondamnatÎn baza art. 585 Cod procedură penală: Admite cererea formulată de petentul condamnat F****** G******* M****, aflat la data formulării cererii în Penitenciarul Găeşti. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal: Constată că faptele pentru care a fost condamnat petentul prin: - sentinţa penală nr. 791 din data de 25.10.2018, pronunţată de Judecătoria Radauti în dosarul nr. 3070/285/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 79 din data de 21.01.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava şi - sentinţa penală nr. 134 din data de 27.02.2019, pronunţată de Judecătoria Radauti în dosarul nr. 3775/285/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 590 din data de 10.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava sunt concurente, fiind săvârşite de petent înainte de rămânerea definitivă a vreuneia dintre condamnări. Constată că prin sentinţa penală nr. 791 din data de 25.10.2018, pronunţată de Judecătoria Radauti în dosarul nr. 3070/285/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 79 din data de 21.01.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, petentul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, art. 229 alin. 2 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 134 din data de 27.02.2019, pronunţată de Judecătoria Radauti în dosarul nr. 3775/285/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 590 din data de 10.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, petentul a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie calificată, prev. şi ped. de art. 32 alin. 1, rap. la art. 233 alin. 1, art. 234 alin. 1 lit. d, f Cod penal, la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare, şi i s-a aplicat pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal: Aplică petentului pedeapsa cea mai grea, anume aceea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv un spor de 6 luni, petentul având de executat o pedeapsă totală de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 72 Cod penal şi art. 40 alin. 3 Cod penal: Scade din pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare aplicată petentului prin prezenta, perioada executată - de la data de 21.01.2019, la zi. În temeiul art. 45 alin. 1 şi 4 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. Scade din pedeapsa complementară aplicată petentului prin prezenta, de 3 ani, perioada executată - de la data de 21.01.2019, la zi. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 847/2018 din data de 21.01.2019 emis în baza sentinţei penale nr. 791 din data de 25.10.2018, pronunţată de Judecătoria Radauti în dosarul nr. 3070/285/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 79 din data de 21.01.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 152/2019 din data de 10.06.2019, emis în baza sentinţei penale nr. 134 din data de 27.02.2019, pronunţată de Judecătoria Radauti în dosarul nr. 3775/285/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 590 din data de 10.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava. Dispune emiterea unui nou mandat, conform dispoziţiilor prezentei sentinţe penale. Conform art. 275 alin. 3 şi 6 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, respectiv: 313 lei pentru Andrei Carmen, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 2282/2019, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare, conform art. 597 alin. 7 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică de la 31.07.2019.
Hotarare 1318/2019 din 31.07.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa amână pronunţarea la data de 31.07.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.07.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.07.2019