Dosar 3655/86/2019 din 09.12.2019

recalculare pensie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3655/86/2019
Data dosar:
09.12.2019
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
recalculare pensie
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C6F AS civil
  • Respinge cererea

    Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Rotaru Constantin în contradictoriu cu intimata C*** J******** D* P***** S******, astfel cum a fost precizată. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către reclamant. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.04.2022.

    Hotarare 666/2022 din 19.04.2022
  • Sedinta din data de 05.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 19.04.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.04.2022
  • Sedinta din data de 22.03.2022 la ora 10:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.04.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.03.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2022
  • Sedinta din data de 25.01.2022 la ora 10:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza

    faţă de răspunsul depus de către expert

    Incheiere de sedinta din 25.01.2022
  • Sedinta din data de 16.11.2021 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 16.11.2021
  • Sedinta din data de 21.09.2021 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza

    Califică drept obiecţiuni formulate la raportul de expertiză înscrisul de la fila 176 dosar. Se va emite adresă d-nei expert Tolescu Mihaiela cu o copie a acestor obiecţiuni şi cu solicitarea de a răspunde concret la obiectivul nr.1 formulat de reclamant respectiv: să calculeze pentru reclamant pensia de limită de vârstă în temeiul art. 47 alin.1, lit.b din Legea nr. 19/2000 începând cu data de 01.04.2010, iar la data de 01.11.2010 să-i calculeze pensia de limită de vârstă în temeiul art.47 alin.1 lit.a din Legea nr. 19/2000, actualmente 58 alin. 1 lit. a din Legea 263 /2010.

    Incheiere de sedinta din 21.09.2021
  • Sedinta din data de 15.06.2021 la ora 09:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza

    Pune în vedere reclamantului să achite suma de 3880 lei reprezentând diferenţă onorariu expert Ţolescu Mihaiela. Amână judecarea cauzei pentru data de 21 septembrie 2021, ora 9,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2021
  • Sedinta din data de 11.05.2021 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza

    Se va revenei cu adresă către dna expert Ţolescu Mihaiela pentru a răspunde obiectivului nr. 1 formulat de reclamant. Prorogă punerea în discuţie a decontului justificativ depus de dna expert Ţolescu Mihaiela după depunerea la dosar a suplimentului la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei pentru data de 15 iunie 2021, ora 9,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 11.05.2021
  • Sedinta din data de 23.03.2021 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza

    Se va emite o adresă către dna expert Ţolescu Mihaiela pentru întocmirea unui supliment la raportul de expertiză prin care să răspundă obiecţiunilor formulate de părţi. Prorogă punerea în discuţie a decontului justificativ depus de dna expert Ţolescu Mihaiela după întocmirea suplimentului la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei pentru data de 11 mai 2021, ora 9,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 23.03.2021
  • Sedinta din data de 23.02.2021 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza

    Prorogă punerea în discuţie a obiecţiunilor formulate de reclamant şi a onorariului final pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei pentru data de 23 martie 2021, ora 9,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 23.02.2021
  • Sedinta din data de 12.01.2021 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de dna expert Ţolescu Mihaiela. Se va reveni cu adresă către dna expert Tolescu Mihaiela în sensul celei de la fila 96 dosar. Amână judecarea cauzei pentru data de 23 februarie 2021, ora 9,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 12.01.2021
  • Sedinta din data de 03.11.2020 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de dna expert Ţolescu Mihaiela. Se va reveni cu adresă către dna expert Tolescu Mihaiela în sensul celei de la fila 87 dosar. Amână judecarea cauzei pentru data de 12 ianuarie 2021, ora 9,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 03.11.2020
  • Sedinta din data de 22.09.2020 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru reclamant proba cu expertiză contabilă, ca fiind utilă şi pertinentă, ce poate conduce la justa soluţionare a cauzei. După tragere la sorţi, desemnează în cauză, în calitate de expert, pe dna Tolescu Mihaiela, aflată la poziţia nr. 38 pe lista comunicată de Biroul local de expertize judiciare, tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Suceava. Stabileşte onorariu provizoriu la suma de 1000 lei, în sarcina reclamantului şi pune în vedere acestuia, ca în termen de 5 zile să depună la dosar dovada achitării aceste sume în contul expertului desemnat. Se va emite o adresă către dna expert Tolescu Mihaiela să procedeze la efectuarea unui raport de expertiză prin care să răspundă următoarelor obiective: 1. Să precizeze expertul, în funcţie de documentele puse la dispoziţie de către pârâtă, respectiv buletine de calcul, care a fost pensia acordată şi care trebuia să fie pensia cuvenită, începând cu data de 01.04.2010, aşa cum este precizată în Decizia nr. 338 din 28.03.2019 a Curţii de apel Suceava, respectiv cu data de 01.11.2010, şi să calculeze diferenţa de plata dintre acestea, pentru actualizarea debitului; 2. Să precizeze expertul dacă pârâta i-a acordat reclamantului drepturile de pensie în conformitate cu dispoziţiile Deciziei nr. 338/2019 a Curţii de Apel Suceava. 3. Să precizeze expertul dacă pârâta a efectuat o compensare a pensiei de care trebuia să beneficieze reclamantul potrivit Deciziei nr. 338/2019, cu debitul stabilit în sarcina sa prin Decizia nr. 15447/2015 emisă de C*** J******** D* P***** S******. 4. Să precizeze expertul care este suma pe care pârâta trebuie să i-o restituie reclamantului, conform Deciziei nr. 338/2019 a Curţii de Apel Suceava. Amână judecarea cauzei pentru data de 03 noiembrie 2020, ora 9,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în cazul pârâtei fiind incidente dispoziţiile art. 229 alin. (1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.09.2020.

    Incheiere de sedinta din 22.09.2020
  • Sedinta din data de 14.07.2020 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Se vor cita păr?ile. Termen la data de 22.09.2020, ora 9,00. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14.07.2020.

    Incheiere de sedinta din 14.07.2020
  • Sedinta din data de 07.07.2020 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 14 iulie 2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 07.07.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2020
  • Sedinta din data de 23.06.2020 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07 iulie 2020 Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.06.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2020
  • Sedinta din data de 09.06.2020 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23 iunie 2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 09.06.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2020
  • Sedinta din data de 12.05.2020 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Stare de urgenta

    În temeiul art. 63 alin. (11) din Anexa 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă.

  • Sedinta din data de 24.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Încheiere

    Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată din data de 24 martie 2020 la data de 12 mai 2020, pentru când vor fi citate părţile. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică din data de 13.03.2020.

    Incheiere de sedinta secreta din 13.03.2020
  • Sedinta din data de 25.02.2020 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Prorogă pronunţarea cu privire la proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamant,. Pune în vedere contestatorului ca până la următorul termen de judecată să formuleze obiective pentru expertiza contabilă pentru ca instanţa să se poată pronunţa cu privire la utilitatea acestei probe. Amână judecarea cauzei pentru data de 24 martie 2020, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 25.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD