M**** D******
Contestator CondamnatÎn baza art. 425 ind. 1 alin. 1 şi alin. 7 pct. 2 lit. a raportat la disp. art. 587 alin. 3 din C.p.p., Admite contestaţia formulată de condamnatul M**** D******, împotriva sentinţei penale nr. 615/25.04.2019, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 3659/225/2019. Desfiinţează parţial sentinţa atacată şi, rejudecând : Admite cererea şi propunerea de liberare condiţionată, privind pe condamnatul M**** D******. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat M**** D******, din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 161/2016, pronunţată de Tribunalul Gorj. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat M**** D******, de sub puterea mandatului nr. 269/2016/2017, emis de Tribunalul Gorj, dacă nu este privat de libertate în altă cauză. Menţine dispoziţiile instanţei de fond, în ceea ce priveşte suportarea onorariului apărătorului din oficiu. În baza art. 275 alin. 3 şi 6 C.p.p., Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 100 lei reprezentând cotă parte din onorariul avocatului din oficiu, desemnat conform delegaţiei nr. 1369/2019, emisă de Baroul Mehedinţi, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 14.06.2019, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 278/2019 din 14.06.2019