B***** A*****
InculpatÎn baza art. 346 alin.(1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în data de 12 decembrie 2019 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş în dosarul nr.530/P/2019, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul B***** A*****, , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului,prevăzută de art.336 al.1 C.P. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B***** A***** . Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii cu inculpatul şi procurorul, ce se depune la Judecătoria Beiuş. Dată şi pronunţată în camera de consiliu azi 19.02.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara90/2020 din 19.02.2020