I****** D* D***********
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a CPP admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu inculpatul I.D.N., fiul lui Dorel şi Dorina, născut la data de 29.04.1991 în com. Prundu-Bârgăului, jud. Bistriţa-Năsăud, studii 13 clase, agent comercial, necăsătorit, domiciliat în com. Tiha-Bârgăului, sat Piatra Fântânele, nr. 90, jud. Bistriţa-Năsăud, fără antecedente penale, CNP , cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 CP, obiect al cauzei penale nr. 167/P/2017. În baza art. 396 alin. 4 CPP rap. la art. 83 CP stabileşte o pedeapsă de 11 luni închisoare pentru inculpatul ISTRATE DORU-NICOLAE pentru săvârşirea infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 CP. În baza art. 83 şi 84 CP dispune amânarea aplicării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 84 CP. În baza art. 85 alin. 1 CP obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. 2 CP obligă pe inculpat ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 40 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice în cadrul Primăriei com. Tiha Bârgăului. În baza art. 83 alin. 4 CP atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 CP. Constată că inculpatul a fost asistat/reprezentat în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată de apărător ales, av. Pop Ovidiu Alexandru. În baza art. 274 alin. 1 CPP obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.04.2019.
Hotarare 745/2019 din 22.04.2019