B********* I***
PetentE******* I********* F***
CreditorS******* R***
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea E******* I********* F***, prin B.E.J. „Dinu Ilie” în contradictoriu cu debitorul S******* R***. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua potrivit art. 622 alin.3 C.proc.civ., în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, la cererea creditoarei E******* I********* F*** împotriva debitorului S******* R***, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. 62246/C/2017 încheiat în data de 03.01.2018, în vederea recuperării creanţei prevăzută în titlul executoriu, respectiv suma de 6.144,36 lei, reprezentând debit şi accesorii, sumă ce se va actualiza până la achitarea integrală a acesteia, la care se adaugă şi cheltuielile de executare silită. Autorizează B.E.J. „Dinu Ilie” să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. În temeiul art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Executorie de drept. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.12.2019. „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul executoriu reprezentat de Contract de credit nr. 62246/C/2017 încheiat în data de 03.01.2018, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere de executare silita 1786/2019 din 18.12.2019