B****** N*************
InculpatI. În baza art. 396 alin. 1 şi 4 Cod de procedura penală raportat la art. 83 şi la art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedura penală, stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului B****** N*************, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. II. În baza art. 396 alin. 1 şi 4 Cod de procedura penală raportat la art. 83 şi la art. 334 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedura penală, stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului B****** N************* pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat. În baza art. 89 alin. 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele principale şi stabileşte inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 9 luni închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă (9 luni închisoare), respectiv 3 luni închisoare, stabilind în sarcina inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În baza art. 89 alin. 2 raportat la art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei rezultante de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Braşov. În baza art. 404 alin. 3 Cod de procedura penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedura penală, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (100 de lei cu privire la faza de urmărire penală şi 100 de lei pentru faza judecăţii). Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.01.2020.
Hotarare 14/2020 din 14.01.2020amână pronunţarea la data de 14.01.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2019Amână pronunţarea la data de 30.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2019