S* C******* D***** S*** P*** R***** L****
Recurent ReclamantS******** F***** M******** F****** P*** R***** L****
Intimat PârâtA************ J******** A F********* P****** B****** P*** R***** L****
Intimat PârâtRespinge recursul declarat de recurenta-reclamantă CALOGERO DRINKS SRL împotriva sentinţei civile nr.718/CA/04.07.2019 a Tribunalului Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o menţine. Definitivă. Pronunţată, în condiţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, azi data de 16 decembrie 2019.
Hotarare 1063/2019 din 16.12.2019Pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea pentru data de 16.12. 2019. În condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2019Amână judecarea cauzei, la data de 12.12.2019, în vederea citării recurentei reclamante, prin administrator, cu menţiunea de a semna nota de şedinţă depusă la dosar pentru acest termen de judecată, până la termenul următor, sub sancţiunea anulării acesteia.
Incheiere de sedinta din 14.11.2019