M**** V***** C* D********* A***
ReclamantS* R******** W*** S******* S*
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul Mu?at Vasile împotriva pârâtei SC Rompetrol Well Services SA Ploieşti. Constată că perioada 20.11.1984 – 01.04.2001, lucrată de reclamant în cadrul SC Rompetrol Well Services SA Ploieşti ( fostă SC Petros SA Ploie?ti), în funcţia de operator lucrări speciale sonde, se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100% . Obligă pârâta la eliberarea către reclamant a unei adeverinţe cuprinzând perioada constatată ca lucrată în grupa I de muncă. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1500 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată - onorariu expert tehnic judiciar. Cu apel în 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată astăzi 12.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 397/2019 din 12.11.2019Având în vedere propunerea înregistrată sub nr. 8316/01.10.2019 formulată de Secţia C.M.A.S.C.A.F. privind desfiin?area completului de LM ca urmare a pensionării domnişoarei judecător Văduva Victoria căreia cauza i-a fost repartizată, amână judecarea cauzei pentru ca, Colegiul de Conducere al Tribunalului Teleorman să soluţioneze propunerea formulată.
Incheiere de sedinta din 02.10.2019lipsă raport expertiză
Incheiere de sedinta din 14.08.2019administrare probă cu expertiza tehnică de specialitate
Incheiere de sedinta din 19.06.2019probe
Incheiere de sedinta din 22.05.2019