V**** I***** C* D************ L* S*** P************ N*** Ş* A********
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtRespinge apelul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.09.2019.
Hotarare 3410/2019 din 23.09.2019Pune în vedere intimatei-reclamante Voica Ioana, prin apărător, avocat Graure Ionuţ, să exprime un punct de vedere cu privire la oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea chestiunii de drept pusă în discuţie. Amână judecarea cauzei la data de 23 septembrie 2019, pentru când se citează apelanta C*** J******** D* P***** A****, cu menţiunea de a exprima un punct de vedere în legătură cu oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv dacă prevederile art. 127 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare reglementează forma obligatorie a adeverinţelor eliberate de fostele unităţi angajatoare ori de deţinătorii de arhive, în procedura de stabilire şi recalculare a pensiilor din sistemul public, sau, dimpotrivă, sunt dispozi?ii de recomandare. Intimatul-reclamant are termen în cunoştinţă în temeiul dispoziţiilor art. 229 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 Mai 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 20.05.2019Din oficiu, dispune suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, prin obţinerea de relaţii de la fostul angajator Primăria Comunei Suseni, în sensul de a preciza dacă veniturile brute atestate prin adeverinţa nr.5351/24.11.2017 (f.13-18 dosar fond) au făcut parte din fondul de salarii pentru care unitatea a reţinut şi virat contribuţiile de asigurări sociale, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la momentul obţinerii veniturilor. Se emite adresă către Primăria Comunei Suseni, în sensul celor de mai sus. Amână judecarea cauzei la data de 20 mai 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art. 229 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 01.04.2019