Dosar 3692/333/2019/a1 din 29.03.2019

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3692/333/2019/a1
Data dosar:
29.03.2019
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.05.2019 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 penal+spec.prop.int,minori,anticoruptie
  • Soluţionare

    Constată că Judecătoria Vaslui e competentă material şi teritorial să judece cauza. În baza art. 346 alin.1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 108/P/2019 din 27.03.2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui privind pe inculpatul Stativă Viorel, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Stativă Viorel. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 10 mai 2019.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 10.05.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD