I***** D*** F****** A* (***** I***** J******* D*** F****** A*** C* S***** A*** L* I***** R****** S** P*** R***********
CreditorC******* R*****
DebitorAdmite în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta Intrum Debt Finance AG, cu sediul procesual la Intrum Romania SA, prin reprezentant convenţional, în contradictoriu cu pârâtul Căldărar Robert. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 814,97 lei, debit principal restant şi a sumei de 120 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere (aplicate la valoarea debitului principal, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere). Respinge capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului, ca neîntemeiat. Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie, potrivit art. 1031 alin. 3 Cod de procedură civilă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Zărneşti. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, astăzi, 20.05.2020.
Incheierefinalacameraconsiliu73/2020 din 20.05.2020Suspendat de drept potrivit Decretului nr. 240/2020 al Presedintelui României/ Preschimbă din oficiu, termenul de judecată pentru data de 20.05.2020, ora 9:00
Suspendat de drept potrivit Decretului presedintelui României cu nr. 195/2020/ preschimbă, din oficiu, termenul de judecată din data de 25.03.2020 pentru data de 06.05.2020.
faţă de protestul grefierilor se acordă un nou termen de judecată la data de 25.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020