Dosar 3702/255/2019 din 12.11.2019

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3702/255/2019
Data dosar:
12.11.2019
Instanta:
Judecătoria Marghita
Departament:
Judecătoria Marghita
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.12.2021 la ora 10:00

    Complet: complet continuitate 3 MIXT
  • Soluţionare

    I. În temeiul art. 396 alin. 1, 2, 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul T. A., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Tăuteu sau al Primăriei Marghita pe o perioadă de 60 zile lucrătoare. Conform art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. 4 şi art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligaţiilor ce îi revin sau săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice şi Judiciare. II. În temeiul art. 396 alin. 1, 2, 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul B.C.I., la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circula?ie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, în varianta asimilată de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate, prev. de art. 334 alin. 3 Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Tăuteu sau al Primăriei Marghita pe o perioadă de 60 zile lucrătoare. Conform art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. 4 şi art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligaţiilor ce îi revin sau săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. III. În baza art. 19, 20, 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 1 şi art. 86 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 şi art. 1349 C.civ., admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile S.E., S.A.J., S.A.S., cei doi din urmă prin reprezentant legal S.A., to?i trei cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Avocat S.G., S.I., S.A.A., cei doi din urmă cu domiciliul procesual ales la sediul SCA ”K., K. ?i Asocia?ii” ?i obligă partea responsabilă civilmente A.?.A. S.A., la plata următoarelor sume: - Suma de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale în favoarea păr?ii civile S.E.; - Suma de 40.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale în favoarea păr?ii civile S.A.J. prin reprezentant legal S.A.; - Suma de 40.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale în favoarea păr?ii civile S.A.S. prin reprezentant legal S.A.; - Suma de 80.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale în favoarea păr?ii civile S.I.; - Suma de 80.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale în favoarea păr?ii civile S.A.A.. Obligă partea responsabilă civilmente A.Ţ.A. S.A. la plata către părţile civile S.E., S.A.J. prin reprezentant legal S.A., S.A.S. prin reprezentant legal S.A., de penalită?i de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, asupra sumelor stabilite prin prezenta hotărâre, de la data de 06.02.2020 şi până la data plăţii efective. Respinge în rest ac?iunile civile ca neîntemeiate. În temeiul art. 19, 20, 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 1 şi art. 86 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 şi art. 1349 C.civ. şi cu referire la art. 313 din Legea nr. 95/2006, respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C.J.U.ORADEA. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul avocatului Pintea Teodor, desemnat din oficiu pentru inculpatul T.A., va rămâne în sarcina statului, urmând a fi achitată din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Bihor, suma de 795 lei în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 4325/21.11.2019, aferentă fazei de cameră preliminară. În temeiul art. 276 alin. 2 Cod procedură penală, obligă partea responsabilă civilmente A.?.A. S.A. la plata sumei de 9.520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat în favoarea păr?ii civile S.A.A. ?i la plata sumei de 3.650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat în favoarea păr?ii civile S. E.. În temeiul art. 274 alin. 1 ?i alin. 2 Cod procedură penală, obligă fiecare inculpat la plata sumei de câte 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în care sunt cuprinse şi cheltuielile aferente urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, 23.12.2021.

    Hotarare 228/2021 din 23.12.2021
  • Sedinta din data de 26.11.2021 la ora 10:00

    Complet: complet continuitate 3 MIXT
  • Amână pronunţarea

    Mai având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 alin. (1) din Codul de procedură penală, amână pronunţarea şi redactarea hotărârii în cauză la data de 23.12.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2021
  • Sedinta din data de 29.10.2021 la ora 10:00

    Complet: complet continuitate 3 MIXT
  • Amână pronunţarea

    Mai având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 alin. (1) din Codul de procedură penală, amână pronunţarea şi redactarea hotărârii în cauză la data de 26.11.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2021
  • Sedinta din data de 02.09.2021 la ora 11:00

    Complet: COMPLETUL 3 MIXT
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 alin. (1) din Codul de procedură penală, stabileşte termen de pronunţare în cauză la data de 29.10.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.09.2021
  • Sedinta din data de 06.05.2021 la ora 10:00

    Complet: COMPLETUL 3 MIXT
  • Amână cauza

    În vederea adminitrării probaţiunii privind latura civilă a cauzei, amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 06.05.2021
  • Sedinta din data de 11.02.2021 la ora 10:00

    Complet: COMPLETUL 3 MIXT
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul inculpatului, amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 11.02.2021
  • Sedinta din data de 19.11.2020 la ora 10:00

    Complet: COMPLETUL 3 MIXT
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 11.02.2021, ora 10.00.

    Incheiere de sedinta din 19.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD