C****** V*******
InculpatÎn temeiul art. 335, alin.1 din Codul penal raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, Condamnă pe inculpatul C****** V******* pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335, alin.1 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 2 ani. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen.: Interzice inculpatului C****** V******* ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a).b) şi i) C. pen: Interzice inculpatului C****** V******* ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.97 Cod penal: Anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei închisorii de 8 luni, dispusă faţă de inculpat prin sentinţa penală nr.183/19.12.2019 pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul penal nr.2230/284/2019. Constată că infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335, alin.1 Cod penal ce face obiectul prezentei cauze penale (comisă la data de 24.08.2017), şi infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335, alin.1 Cod penal (comisă la data de 23.12.2018) pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 8 luni, dispusă prin sentinţa penală nr.183/19.12.2019 pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul penal nr.2230/284/2019, se află în concurs real. În baza art.43, alin.1 Cod penal: Stabileşte ca inculpatul C****** V******* să execute pedepsa rezultantă a închisorii de 2 ani şi 80 de zile, formată din pedeapsa închisorii de 2 ani stabilită în prezenta cauză la care se adaugă 1/3 din pedeapsa de 8 luni de închisoare dispusă prin sentinţa penală nr.183/19.12.2019 pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul penal nr.2230/284/2019. În baza art. 91 Cod penal: Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate de 2 ani şi 80 de zile de închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen, ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare dispusă prin sentinţa penală nr.183/19.12.2019 pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul penal nr.2230/284/2019. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal: Obligă pe inculpatul C****** V******* ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit.a şi b C. pen.: Impune inculpatului C****** V******* să execute următoarele obligaţii: -să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională. -să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal: Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul C****** V*******, va presta muncă neremunerata in folosul comunităţii pe o perioada de 90 zile, în una din următoarele instituţii: Primăria Poiana, judeţul Dâmboviţa sau Şcoala Poiana, judeţul Dâmboviţa. În baza art. 91 alin. (4) C. pen rap la art. 404 alin. 2 Cod procedură penală: Atrage atenţia inculpatului C****** V******* asupra disp. art. 96 alin. 1 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. Penală: Obligă pe inculpatul C****** V******* la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la de la comunicarea minutei, conform art. 410 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08.10.2020.
Hotarare 141/2020 din 08.10.2020Stabile?te deliberarea ?i pronun?area la data de 08.10.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţata in şedinţa publica, azi, 02.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2020Stabileşte deliberarea şi pronunţarea la data de 02.10.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2020Amână cauza la data de 22.09.2020, pentru când inculpatul are termen in cunoştinţă. Pronuntata in sedinta publica, azi 30.06.2020.
Incheiere de sedinta din 30.06.2020Amână judecata şi acordă termen la data de 30.06.2020, ora 09:00-10:00, pentru când inculpatul are termen in cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.05.2020.
Incheiere de sedinta din 26.05.2020preschimbare termen
În temeiul art.353 alin.10 Cod de procedură penală: Preschimbă termenul de judecată al cauzei penale nr.3703/284/2019, la data de 26.05.2020, cu citarea părţilor.