I** M*****
ReclamantS* M** A*** T***** S**
PârâtO****** N******* A* R********** C********* , P*** O****** R********** C********* D* P* L**** T********* B********
PârâtAdmite cererea. Dispune dizolvarea societăţii comerciale pârâte. Dispune înregistrarea în registrul comerţului, comunicarea către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe pagina de internet a Oficiului Naţional a Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Orice persoană interesată poate face numai apel împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii. Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti - secţia a VI a civilă. Apelantul va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerţului la care este înregistrată societatea a cărei dizolvare a fost pronunţată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.05.2019.
Hotarare 380/2020 din 25.05.2020Având în vedere dispoziţiile art. 17 din Codul de procedură civilă şi împrejurarea că nu se poate asigura publicitatea şedinţei de judecată având în vedere Decizia Preşedintelui Tribunalului Bucureşti nr. 46 din data de 11.03.2020 prin care s-a luat măsura interzicerii accesului publicului în interiorul instanţelor de judecată, amână judecata cauzei pentru data de 25.05.2020. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Având în vedere Hotărârea nr. 2 din 21.01.2020 şi Hotărârea nr. 4 din 03.02.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti, prin care s-a decis suspendarea activităţii instanţei până la data pronunţării deciziei de către CCR, amână judecata la data de 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 17.02.2020