A******** C****** D* M****** O*****
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA CENTRUL DE MISIUNE CREŞTINĂ Autorizează modificările intervenite în statutul ASOCIAŢIEI CENTRUL DE MISIUNE CREŞTINĂ înfiinţată prin Încheierea civilă nr. 244/A/2014 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 24044/271/2014, conform Actului adiţional la Actele constitutive ale asociaţiei, a Actului constitutiv actualizat şi a Statutului actualizat, autentificate sub nr. 207 din 18.02.2019, respectiv nr. 209 din 18.02.2019 şi nr. 208 din 18.02.2019 de către notar public Geambaşu Diana, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrele Speciale ale Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Cu drept de a declara apel în termen de 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.03.2019.
Hotararecameraconsiliu538/2019 din 07.03.2019