G******** N******* F******** - D********* A*** L* A*********
ReclamantR****** L******* S** (***** G******** G**** S***
PârâtO****** N******* A* R********** C********* - O****** R********** C********* D* P* L**** T********* B****
IntimatA*** G******* S****
PârâtAdmite cererea formulată de petenta SC REVERSE LOGISTIC SRL şi în consecinţă: Dispune eliberarea certificatului prevăzut de art. 53 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 privind Sentinţa nr.97/13.10.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 3721/111/2019,rămasă definitivă prin nerecurare. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 30 de zile de la pronunţare. Apelul se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţa publică din 13.10.2022.
Incheiere de sedinta din 13.10.2022Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de reclamantul Galassini Natalino Ferruccio, în contradictoriu cu pârâţii Reverse Logistic SRL, A*** G******* S**** şi intimatul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Oficiul Registrului Comerţului de pe Lângă Tribunalul Bihor, . Obligă reclamantul la plata sumei de 2380 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei Reverse Logistic SRL. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.03.2019.
Hotararecameraconsiliu97/2020 din 13.10.2020amână pronun?area pe data de 13.10.2020 asupra cererii principale. Disjunge precizarea de acţiune, cu consecinţa formării unui dosar nou nr 2780/111/2020, cu termen pe data de 27.10.2020, în cameră de consiliu, cam 66, pentru când părţile au tc
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2020Respinge declaraţia de abţinere formulată de d-nul judecător Manoliu Constantin, în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 3721/111/2019. Fără cale de atac. Dată în Cameră de Consiliu din 29.07.2020. Pronunţată în şedinţa publică din 29.07.2020.
Incheiere abtinere din 29.07.2020Admite declaraţia de abţinere formulată de d-na judecător Roxana Zamfir, în ceea ce priveşte soluţionarea dosarului nr. 3721/111/2019, şi în consecinţă: Stabileşte că d-na judecător este incompatibilă să soluţioneze dosarul 3721/111/2019. Fără cale de atac. Dată în Cameră de Consiliu din 23.07.2020. Pronunţată în şedinţa publică din 23.07.2020.
Incheiere abtinere din 23.07.2020în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 20.07.2020Suspendat în baza Decretului nr. 195/2020.
în vederea îndeplinirii procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 17.02.2020