Dosar 3723/86/2019/a1.1 din 13.12.2019

verificare măsuri preventive (art.207 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3723/86/2019/a1.1
Data dosar:
13.12.2019
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.207 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2019 la ora 9:30

    Complet: C4F
  • Încheiere

    În temeiul art. 348 rap. la art. 207 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin ordonanţa nr. 1034/P/2019 din 22.10.2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, faţă de inculpatul HREAMĂTĂ CONSTANTIN-BOGDAN, trimis în judecată pentru săvârşirea infrac?iunii de tentativă la omor, prev. şi ped. de art. art.32 rap. la art. 188 C.pen. În temeiul art. 207 alin.4 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul Hreamătă Constantin Bogdan. În temeiul art. 215 alin.1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul sus-menţionat trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) Să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată sau organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) Să se prezinte la Poliţia Mun. Fălticeni – Postul de Poliţie Horodniceni ori de câte ori este chemat; d) Să informeze de îndată Poliţia Mun. Fălticeni – Postul de Poliţie Horodniceni cu privire la schimbarea locuinţei; e) Să se prezinte la Poliţia Mun. Fălticeni – Postul de Poliţie Horodniceni, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ori de câte ori este chemat: f) Să nu depăşească localitatea de domiciliu; g) Să nu se apropie de martorii Mocanu Paraschiva, Mocanu Elena Nicoleta, Rusu Liviu şi Mocanu Dorin Constantin, de persoana vătămată Mocanu Ioan de membrii familiei persoanei vătămate Mocanu Ioan şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nici o cale; h) Să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice; i) Să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În temeiul art. 215 alin. 3 teza a II-a Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Hreamătă Constantin Bogdan că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 4 şi 6 Cod procedură penală, organele de poliţie anterior menţionat are obligaţia să verifice periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către inculpată iar în cazul în care constată încălcări ale acesteia, va sesiza de îndată judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii. Măsura dispusă va fi comunicată conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, inculpatului, I.P.J. Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale - Biroul de Supraveghere, Poliţia Mun. Fălticeni – Postul de Poliţie Horodniceni, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin. Respinge cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 78,25 lei (reprezentând 25% din 313 lei) reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat Crăciunescu George, conform delegaţiei nr. 3344 din 16.12.2019, pentru inculpatul Hreamătă Constantin Bogdan, rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi 16.12.2019.

    Incheiere finala dezinvestire din 16.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD