B**** M******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtRespinge actiunea ca neîntemeiată Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi Asigurări sociale. Pronunţată prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei astăzi 29.05.2020.
Hotarare 1252/2020 din 29.05.2020termen preschimbat.
În temeiul prev. art. 230 din Noul Cod de Procedură Civilă, Preschimbă termenul de judecată de la data de 20.03.2020, C35, ora 09,00 pentru data de 29.05.2020, C35, ora 09.00, în şedinţă publică, pentru când vor fi citate părţile cu aceleaşi menţiuni ca în precedent, în măsura în care precizările sau înscrisurile solicitate nu au fost deja depuse. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi 11.03.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020Termen preschimbat la data de 20.03.2020.
Admite sesizarea din oficiu. Dispune preschimbarea termenului acordat la data de 06.03.2020, cu termenul din data de 20.03.2020, C 35, ora 09.00, sala 152, pentru când vor fi citate părţile, intimata, cu menţiunea de a depune datele privind activitatea în muncă avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, precum şi copia dosarului de pensie. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei astăzi, 20.02.2020.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020