Dosar 3736/260/2019 din 03.09.2019

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3736/260/2019
Data dosar:
03.09.2019
Instanta:
Judecătoria Moinești
Departament:
.
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.03.2020 la ora 09:00

    Complet: Complet nr.38
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    I.În temeiul art. 396 alin. 10 C. proc. pen. rap. la art. 374 alin. 4 C. proc. pen. condamnă pe inculpata S********* I**** S*****– la: pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fara permis de conducere prevăzută de art. 335, alin. 1 C. pen.; pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin.1 C. pen. În temeiul art. 38 alin. 1 C. pen. şi art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. contopeşte cele două pedepse menţionate anterior, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi şase luni închisoare, la care adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpata S********* I**** S***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bacău sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Scorţeni, sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău, jud. Bacău, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere, de neîndeplinire a obligaţiilor impuse sau de săvârşire a infracţiuni noi. Ia act că inculpat S********* I**** S***** a fost reţinută pentru o perioadă de 24 ore, începând cu 03.07.2019, ora 14,30 până la 04.07.2019, ora 14,30. II.În baza art. 396, alin. 1 şi 4 C. proc. Pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte în sarcina inculpatului C****** C*****, pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încredin?area conducerii unui vehicul unei persoane care nu deţine permis de conducere prevăzută de art. 335, alin. 3 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 83 C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85, alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C****** C***** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86, alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85, alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bacău. În temeiul art. 85, alin. 2, lit. b C. pen., impune inculpatului C****** C***** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei comunei Scorţeni, sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău, jud. Bacău , cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă;. În baza art. 86, alin. 2 C. pen., supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 85, alin. 2, lit. b C. pen. se va efectua de către Serviciul de Probaţiune Bacău. În temeiul art. 90, alin. 1 C. pen., inculpatului C****** C***** nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşita, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. Potrivit art. 404, alin. 3 C. proc. Pen., atrage atenţia inculpatului C****** C***** asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen., în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 272 C. proc. Pen. şi art. 274 alin. 1 C. proc. Pen., obligă pe fiecare dintre inculpaţi respective S********* I**** S***** şi C****** C***** la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare( 600 lei în total), din care suma de 250 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 50 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.03.2020.

    Hotarare 207/2020 din 11.03.2020
  • Sedinta din data de 12.02.2020 la ora 09:00

    Complet: Complet nr.38
  • Amână cauza

    Pentru lipsa apărătorului ; În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată invocat în cauza Antohi vs.Romania, acordă termen la data de 11 martie 2020.

    Incheiere de sedinta din 12.02.2020
  • Sedinta din data de 15.01.2020 la ora 09:00

    Complet: Complet nr.38
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 12 februarie 2020 în vederea administrării probei cu înscrisuri în circumstanţiere.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD