B******* I***** S*****
PetentT*********** A* S****** L******* S*****
IntimatAdmite cererea de restituire cauţiune formulată de petenta Building Invest SRL, cu sediul în Comuna Ernei, str. Principală, nr. 487, jud. Mure?, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Mure? sub nr. J26/366/1994, având CUI RO 5641731. Dispune restituirea către petentă a cauţiunii în cuantum de 13.831 lei depusă prin recipisa de consemnare nr. 204912694/1 emisă de CEC Bank SA – Sucursala Târgu Mure?. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Recursul va di depus la Tribunalul Specializat Mure?. Pronunţată în conformitate cu prevederile art. 396 al. 2 Cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în data de 03 mai 2019.
Hotarare 198/2019 din 03.05.2019În baza art. 396 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, va dispune amânarea pronunţării la data de 03 mai 2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei potrivit art. 396 pct.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.04.2019