Dosar 3740/118/2018 din 25.01.2019

Informatii dosar

• Sedinta din data de 19.09.2019 la ora 9:00

  Complet: C4 RECURS

• Recurs (alte soluţii)

  DECIZIE. Admite cererea. Dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr. 543/CA/18.04.2019, în sensul că: Dispune restituirea către intimata – reclamantă a sumei de 6992 lei consemnată cu titlul de cauţiune potrivit recipisei nr. 204948963/1 din 2.10.2018. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 19.09.2019. ÎNCHEIERE În baza art. 442 C.pr.civ.. dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei civile nr. 543/CA/18.04.2019 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosar nr. 3740/118/2018 în sensul de a se trece în considerente ”Prin cererea înregistrată sub nr. 3740/118/2018 pe rolul Tribunalului Constanta, SC Good Accord SRL în contradictoriu cu pârâta organul emitent ANAF - Directia Regionala a Finantelor Publice Galaţi - AJFP Constanţa - Activitatea de lnspectie Fiscala, în temeiul dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispozitiile art. 278 Cod procedură fiscală, a solicitat suspendarea Deciziei de impunere privind obligatiile fiscale principale aferente diferentelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoanele juridice nr. F -CT 225/26.03.2018, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală F-CT 165/26.03.2018, prin care au fost stabilite obligatii fiscale suplimentare în cuantum total de 249.176 lei, reprezentând impozit profit, TVA şi impozit pe venituri din dividende. Prin sentinţa civilă nr. 1578 din 25.10.2018 Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de către reclamanta societatea GOOD ACCORD SRL în contradictoriu cu pârâta ANAF - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ a FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI - ADMINISTRATIA JUDETEANA a FINANTELOR PUBLICE CONSTANŢA, în consecinţă, a dispus suspendarea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoanele juridice nr.F-CT 225/26.03.2018, emisă de către pârâtă, în baza Raportului de inspecţie fiscală nr.F-CT 165/26.03.2018; a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 2520 lei (taxa judiciară de timbru şi onorariu redus avocat). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională De Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, Constanţa, care a criticat-o ca fiind nelegală şi netemeinică, în raportde dispoziţiile art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă. Motivând recursul, a susţinut recurenta că, în ceea ce priveşte fondul cauzei, examinând cererea de suspendare sub aspectul condiţiilor impuse de dispoziţiile din Legea nr. 554/2004 consideră că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente: Din dispoziţiile art. 14, cât şi din dispoziţiile generale ale Legii nr.554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege - suspendarea de drept ope legis, ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate. Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art.7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond". Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Astfel, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. În acelaşi timp, prin împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ se poate circumscrie ca fiind:emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Consideră recurenta că, reclamanta prin motivele invocate, nu a făcut dovada că aceasta prima condiţie, prevăzută de lege, este îndeplinită. Astfel, fără a antama fondul acţiunii, şi după cum a menţionat şi reclamanta în prezenta acţiune, în data de 26.03.2018, urmare a constatărilor din raportul de inspecţie fiscală din aceeaşi dată, a fost emis actul administrativ fiscal - decizia de impunere nr. 225 prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare în suma de 249.176 lei. Apreciază recurenta că susţinerea reclamantei privind formularea contestaţiei administrative împotriva actului administrativ fiscal pentru nelegalitatea acestuia, nu poate fi primită sub pretextul că se tinde la înfăţişarea cazului bine justificat întrucât prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalităţii actului administrativ fiscal. Până la anularea de către instanţa judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate. În caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din legea nr. 554/2004. În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal prin decizia nr. 5191/27.10.2005, care a reţinut că “prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea. Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede în limitele şi condiţiile anume reglementate”. Întrucât, până la o eventuală anulare de către instanţa judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, obligaţiile stabilite în sarcina reclamantei prin actele administrative atacate reprezintă creanţe certe, lichide şi exigibile. În ceea ce priveşte a doua condiţie, respectiv prevenirea unei pagube iminente. Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004, drept un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionarii unei autorităţi publice ori a unui serviciu public. Suspendarea executării este însă o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului, condiţie care nu este îndeplinită. Argumentul reclamantei potrivit căreia prin executarea actului administrativ fiscal s-ar provoca o perturbare a activităţii şi producerea unui prejudiciu material în sensul că „punerea în executare a acestei decizii este de natură a bloca integral activitatea, firma fiind lipsită în mod total de lichidităţi” apreciază recurenta că nu poate fi reţinută, din cel puţin două aspecte: - că nu există o astfel de tulburare nici pagubă dovedită pe cifra de afaceri; - nu i se poate aplica un tratament fiscal preferenţial faţă de alţi contribuabili. În acest sens, s-a pronunţat şi I.C.C.J. - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, care prin decizia nr. 550/03.02.2009 a statuat că perturbarea gravă a activităţii unei societăţi prin executarea sumei impuse nu conduce implicit si automat la concluzia îndeplinirii cerinţei pagubei iminente. Consideră recurenta că motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare nu sunt de natură să facă dovada îndeplinirii nici a acestei condiţii prevăzută de legea specială. Recurenta solicită instanţei să verifice îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, întrucât simplele afirmaţii neurmate de dovedirea unei situaţii care să probeze cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube nu sunt de natură să conducă la suspendarea executării actelor contestate. În speţă, dacă reclamanta datorează sau nu obligaţiile stabilite suplimentar de către organele de inspecţie fiscală şi materializate prin actul administrativ fiscal contestat pe cale administrativă, sunt stabilite potrivit prevederilor legale reţinute de către organele fiscale, urmează a se stabili, în urma administrării probelor, neputându-se aprecia la momentul învestirii instanţei de fond cu soluţionarea cererii de suspendare că din actul administrativ atacat rezultă acea îndoială asupra legalităţii lor. În considerarea argumentelor de fapt şi de drept prezentate, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate cu consecinţa respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal ca nefondată. În drept, au fost invocate prevederile art. 483 şi următoarele Cod procedură civilă, art. 488 alin. l pct. 8 C.pr.civ.. Legal citată, reclamanta societatea Good Accord SRL a formulat întâmpinare prin care, în principal a solicitat respingerea recursului pentru nemotivare şi, în subsidiar, respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică. Deliberând cu prioritate, în acord cu dispoziţiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ., asupra excepţiei nulităţii recursului, Curtea reţine următoarele: Potrivit art. 486 C.pr.civ. „cererea de recurs va cuprinde, următoarele menţiuni : d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.” Iar potrivit art. 489 C.pr.civ.”1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. 3. 2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. 3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică.” Prin cererea de recurs, recurenta a invocate motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C.pr.civ., susţinând aplicarea greşită de către prima instanţă a prevederilor art. 14 din legea nr. 554/2004. Pe cale de consecinţă, instanţa constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă este motivat, criticile formulate încadrându-se în motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C.pr.civ.. Pentru aceste motive, se va respinge excepţia nulităţii recursului. Examinând legalitatea hotărârii recurate, prin prisma criticilor invocate, Curtea constată următoarele: Criticile subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C.pr.civ., privesc aprecierea greşită de către prima instanţă în referire la îndeplinirea în speţă a condiţiilor ce impuneau suspendarea executării actelor administrative în discuţie. Dispoziţiile art. 14 al Legii nr. 554/2004 consacră posibilitatea suspendării executării actului administrativ „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente”. Cazurile bine justificate constau, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit.”t” din legea contenciosului administrativ în „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ”, iar paguba iminentă în „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public (lit.”ş”). Suspendarea executării actului administrativ constituie o situaţie de excepţie iar în cauză o sumară analiză a situaţiei de fapt prin prisma probatoriului administrat conduce, în lumina dispoziţiilor art. 14 anterior invocate, la concluzia nedovedirii cumulative a condiţiilor care ar îndreptăţi măsura de temporizare provizorie a efectelor actului fiscal. Astfel, în situaţia de speţă, nu se reţine existenţa cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ, nerezultând o îndoială evidentă asupra prezumţiei de legalitate a acestuia. Astfel, recurenta a expus dubii cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal prin care s-a dispus plata unor obligaţii fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale, aducând critici cu privire la activitatea de inspecţie fiscală şi fondul raportului juridic fiscal. Aceste susţineri care, în opinia recurentei-reclamante, se circumscriu condiţiei cazului bine justificat, obligatorii pentru a determina întreruperea executării unui act administrativ reprezintă însă motive veritabile de anulare a actului, a căror verificare nu se limitează aşadar la o sumară cercetare a acestuia, ci implică chiar analiza legalităţii sale. Astfel cum s-a statuat constant în jurisprudenţa ÎCCJ, în considerarea principiului legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situaţie de excepţie, putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. Din regimul juridic aplicabil actului administrativ se desprind astfel principalele trăsături ale acestuia, respectiv legalitatea şi emiterea în regim de putere publică, aspecte care determină şi forţa juridică specială a acestuia, şi anume executarea sa ex officio, fiind titlu executoriu prin el însuşi, adică de imediată aplicare. Astfel, Curtea are în vedere că, deşi ambele condiţii trebuie îndeplinite, în cauză, prima instanţă nu a efectuat o analiză concretă a condiţiei pagubei iminente. În condiţiile în care reclamanta nu a arătat în ce măsură executarea actului este de natură a-i produce acesteia un prejudiciu material viitor şi previzibil, de natură a-i periclita în mod grav desfăşurarea activităţii, în mod greşit a apreciat prima instanţă îndeplinirea în cauză a acestei condiţii. În plus, Curtea reţine că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată prin probe concludente. Faţă de cele expuse, Curtea apreciază întemeiat recursul declarat de pârâtă, urmând a-l admite în temeiul art. 498 alin. 1 Cod procedură civilă, casând în tot sentinţa recurată. Procedând la rejudecarea acţiunii deduse judecăţii, pentru considerentele în fapt şi în drept expuse, Curtea o apreciază neîntemeiată, condiţiile prescrise de norma legală pentru suspendarea executării actului administrativ contestat nefiind îndeplinite cumulativ. Pe cale de consecinţă, va respinge cererea de suspendare ca nefondată.” în loc de „Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa - Sec?ia contencios administrativ şi fiscal sub nr. 7020/118/22.11.2018, reclamanta Tudorache Crina a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Mangalia, solicitând instanţei ca prin hotărâre judecătorească să dispună suspendarea executării Dispozi?iei nr. 1318/12.10.2018 privind demolarea unei construc?ii situate în Municipiul Mangalia, zona str. Oituz, nr. 0-53, realizată fără autoriza?ie de construire şi situată pe un teren apar?inând domeniului public al UAT Mangalia, emisă de Primarul Municipiului Mangalia, până la pronun?area instan?ei de fond, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele din cerere. Prin sentinţa civilă nr. 43/17.01.2019, Tribunalul Constanţa a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Dispozi?iei nr. 1318/12.10.2018 emisă de Primarul Municipiului Mangalia, pentru motivele expuse pe larg în acea sentinţă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta TUDORACHE CRINA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Motivând recursul, recurenta arată, în susţinerea cazului bine justificat, că garajul pe care îl deţine în proprietate a fost dobândit prin cumpărare, de la o persoană care la construit în baza adresei nr. 10904/31.10,1990, emisă de Primăria Oraşului Mangalia, prin care se autorizează construirea unui nr. de 26 garaje, în perimetrul Asociaţiei de locatari nr. 30, în baza unui proiect prezentat de aceasta. Garajele au fost construite de membri ai acestei asociaţii, care se regăsesc în tabelul anexat acestei adrese. Adresa nr .10904/31.10.1990 emisă în baza aprobării Consiliului de conducere al Primăriei Mangalia ţine loc de autorizaţie de construire, aşa cum de altfel se specifică în conţinutul acesteia, valabilitatea acestui înscris nu a fost contestată şi nu a fost anulat de vreo instanţă de judecată. Deşi în fata primei instan?e a arătat că existenţa acestui înscris prevede că ţine loc de autorizaţie de construire, precum şi faptul că garajele urmează a fi construite în baza unei documentaţii tehnice, constituie o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat, legalitate ce urmează a fi verificată în judecata pe fond, prima instanţă a apreciat în mod greşit că a fost învestită cu aspecte care vizează fondul cauzei. Cu privire la terenul pe care se află amplasat garajul, prima instanţă a reţinut faptul că acesta aparţine unităţii administrativ-teritoriale, că a expirat valabilitatea contractului de închiriere pentru anul 2017, prin ajungere la termen, că în mod expres Consiliul Local Mangalia a respins încheierea unor noi contracte de închiriere, făcând trimitere la susţinerile pârâtului din întâmpinare, însă, aşa cum a arătat în faţa primei instan?e, nu există nici o hotărâre adoptată de Consiliul Local Mangalia prin care să se reglementeze regimul juridic al terenului ocupat de garajul său. Simpla discuţie purtată într-o şedinţă de consiliu local şi consemnată în procesul-verbal de şedinţă nu constituie act administrativ de autoritate şi nu produce efecte juridice, aceasta deoarece, potrivit prevederilor legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin consiliul local adoptă hotărâri, or, în speţă nu a fost adoptată nici o astfel de hotărâre. Tot în ceea ce priveşte terenul pe care se află amplasat garajul, în data de 17.01.2019 a primit factura fiscală nr. 10846/27.12.2018 prin care i se calculează şi impune la plată taxa de folosinţă aferentă anului 2018 pentru acest teren. Pe cale de consecinţă, solicită să se constate că sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile cerute de lege pentru suspendarea executării Dispoziţiei nr. 1318/2018 până la soluţionarea cauzei pe fond şi să fie admis recursul, aşa cum a fost formulat. În drept, a invocat dispoziţiile art. 20 din legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi completată, art. 488 alin. 8 C.pr.civ.. Prin întâmpinarea formulată şi depusă la dosar la data de 19.02.2019, filele 11-14, intimatul-pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI MANGALIA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond. Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate şi a probatoriului administrat, Curtea apreciază recursul nefondat, pentru următoarele considerente: În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C.pr.civ., „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”, recurenta critică aprecierea greşită de către prima instanţă a neîndeplinirii condiţiilor prescrise de art. 14 din legea nr. 554/2004. În ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare, instanţa reţine că dispoziţiile art. 14 al Legii nr.554/2004, la care art. 15 alin. 2 din aceeaşi lege face trimitere, consacră posibilitatea suspendării executării actului administrativ „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente”. Cazurile bine justificate constau, în conformitate cu prevederile art.2 alin.(1) lit.”t” din legea contenciosului administrativ în „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ”, iar paguba iminentă în „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public (lit.”ş”). În situaţia de speţă, nu se reţine existenţa cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ, nerezultând o îndoială evidentă asupra prezumţiei de legalitate a acestuia. Astfel, recurenta a expus dubii cu privire la legalitatea actului administrativ prin care s-a dispus demolarea unei construcţii realizate fără autorizaţie de construire pe terenul aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, aducând critici prin raportare la deţinerea unui titlu asimilat autorizaţiei de construire. Aceste susţineri care, în opinia recurentei-reclamante, se circumscriu condiţiei cazului bine justificat, obligatorii pentru a determina întreruperea executării unui act administrativ reprezintă însă motive veritabile de anulare a actului, a căror verificare nu se limitează aşadar la o sumară cercetare a acestuia, ci implică chiar analiza legalităţii sale. Astfel cum s-a statuat constant în jurisprudenţa ÎCCJ, în considerarea principiului legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situaţie de excepţie, putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. Din regimul juridic aplicabil actului administrativ se desprind astfel principalele trăsături ale acestuia, respectiv legalitatea şi emiterea în regim de putere publică, aspecte care determină şi forţa juridică specială a acestuia, şi anume executarea sa ex officio, fiind titlu executoriu prin el însuşi, adică de imediată aplicare. În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie -a prevenirii pagubei iminente-, Curtea reţine că susţinerile reclamantei privesc prejudiciul ce urmează să se producă (blocarea integrală a activităţii prin imposibilitatea de finanţare a activităţii curente şi lipsa totală de lichidităţi) nu sunt dovedite de persoana lezată prin probe concludente. Astfel, intimata-reclamantă nu a probat că prin parcurgerea unor forme de executare silită ar fi împiedicată a-şi mai desfăşura activitatea, deşi aceasta era ţinută a dovedi că se încadrează în ipoteza descrisă de norma legală („prejudiciul material viitor şi previzibil”) Or, iminenţa producerii unei pagube semnificative se impunea a fi probată, neputând fi dedusă din simpla executare a actului administrativ contestat, în condiţiile în care reclamanta însăşi nu a furnizat suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, să configureze producerea prejudiciului în discuţie, care nu ar mai putea fi reparat. Faţă de cele expuse, Curtea apreciază întemeiat recursul declarat de pârâtă, urmând a-l admite în temeiul art. 498 alin. 1 Cod procedură civilă, casând în tot sentinţa recurată. Procedând la rejudecarea acţiunii deduse judecăţii, pentru considerentele în fapt şi în drept expuse, Curtea o apreciază neîntemeiată, condiţiile prescrise de norma legală pentru suspendarea executării actului administrativ contestat nefiind îndeplinite cumulativ. Pe cale de consecinţă, va respinge cererea de suspendare ca nefondată.”, cum greşit s-a trecut. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.09.2019.

  Incheiere indreptare eroare materiala din 19.09.2019

• Sedinta din data de 18.04.2019 la ora 9:00

  Complet: C4 RECURS

• Dispune rejudecarea

  Dosar nr.3740/118/2018 DECIZIE 18.04.2019 Admite recursul. Casează în tot hotărârea recurată şi, rejudecând, dispune: Respinge cererea de suspendare, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 18.04.2019. Red.jud.R.B. Gref.L.S.

  Hotarare 543/2019 din 18.04.2019