Ş***** V*****
ReclamantM********* J********
PârâtA************ N******** A P**************
PârâtP************ S***** - C*******
PârâtP************ S***** - M******
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtele A************ N******** A P************** şi respectiv Penitenciarul Spital Mioveni . Admite acţiunea. Anulează în parte Ordinul nr. 2414/C/13.08.2013 numai cu privire la reclamant. Anulează Decizia nr.51/14.10.2013 emisă de Penitenciarul Spital Colibaşi şi dispune reîncadrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior, respectiv funcţia de şef birou I-prevenirea criminalităţii în mediul penitenciar. Obligă pe pârâţi la plata despăgubirilor reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale aferente funcţiei anterioare, respectiv de şef de birou I şi drepturile salariale aferente funcţiei de execuţie în care a fost mutat reclamantul, respectiv ofiţer principal I - Prevenirea criminalităţii în mediul penitenciar, despăgubiri calculate începând de la data de 08.08.2013 şi până la reîncadrarea pe funcţia deţinută anterior, cu acordarea dobânzii legale. Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.04.2019, la Tribunalul Argeş–Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 288/2019 din 15.04.2019