E*** H*** S**
PetentI************ T********* D* M**** T****
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petenta E*** H*** S** în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 60000 lei, cu sancţiunea avertismentului si atrage atenţia petentei asupra necesităţii respectării dispoziţiilor legale în vigoare. Menţine, în rest, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria TM 0026739/16.12.2019 ca fiind legal şi temeinic. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 02.06.2020.
Hotarare 4639/2020 din 02.06.2020În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Timişoara nr. 8 din data de 18.03.2020, ia act de suspendarea de plin drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.