Dosar 37506/3/2019 din 12.12.2019

drept de autor şi drepturi conexe DOSAR ELECTRONIC


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 37506/3/2019
Data dosar:
12.12.2019
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-III-a Civilă
Obiect:
drept de autor şi drepturi conexe DOSAR ELECTRONIC
Categorie:
Proprietate Intelectuala
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.07.2020 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 7300,39 lei reprezentând renumeraţie în perioada 01.01.2017 – 31.03.2019. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere aferente debitului principal, de 0,1%/zi de întârziere, calculate potrivit art. 3.4 din convenţia părţilor, de la data scadenţei sumelor datorate şi până la data achitării integrale a debitului principal către reclamant. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti secţia a III a civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.07.2020.

    Hotarare 939/2020 din 16.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD