S********* M*****
ReclamantC*** D* P***** A J******** I****
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului şi să emită o nouă decizie, retroactiv, începând cu data de 01.12.2019, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentând acord şi ore suplimentare atestate de adeverinţa nr.330/07.11.2019 emisă de S.C.BEGA UTILAJE CONSTRUCŢII S.A. Respinge în rest cererea. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.06.2020.
Hotarare 959/2020 din 11.06.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritorul României, pe toată perioada stării de urgenţă