T**** S*** S**
ReclamantD**** G******
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta T. S. SRL , în contradictoriu cu pârâtul D. G., . Obligă pârâtul la restituirea sumei reprezentând echivalentul în lei conform cursului BNR din ziua plăţii a 1.312,68 euro, reprezentând diurnă aferentă lunii iulie 2019 achitată nedatorat de către reclamantă acestuia, la data de 16.09.2019. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2499 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj Pronunţată în şedinţa publică din 30.01.2020.
Hotarare 147/2020 din 30.01.2020Amână pronun?area la data de 30.01.2020. Pronun?area hotărârii se va face prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2020