P****** G******* I**
ReclamantI************ D* J******* J******* D********
PârâtAdmite cererea şi, în consecinţă, îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinţei nr. 69/3.02.2020 pronunţată în dosarul nr. 3760/120/2019, precum şi în cuprinsul încheierilor de amânare a pronunţării din data de 14.01.2020 şi 27.01.2020, pronunţate în acelaşi dosar, privind pe reclamantul Popescu Gheorghe - Ion, .. în contradictoriu cu pârâtul I************ D* J******* J******* D********, .. în sensul menţionării corecte a codului numeric personal al reclamantului ca fiind .., în loc de ... Menţine restul dispoziţiilor sentinţei şi al încheierilor arătate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmboviţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 27.10.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.10.2020Admite acţiunea şi, în consecinţă: Obligă pârâtul la calcularea şi acordarea drepturilor salariale cuvenite reclamantului prin calcularea soldei de funcţie aferente funcţiei de ofiţer specialist I (consilier juridic) prevăzute cu gradul de colonel, prin raportare la un coeficient de ierarhizare de minim 4,70, precum şi la calcularea şi acordarea diferenţelor de drepturi salariale cuvenite, respectiv diferenţa dintre solda lunară primită şi cea aferentă funcţiei de ofiţer specialist I (consilier juridic) prevăzută cu gradul de colonel, prin raportare la un coeficient de ierarhizare de minim 4,70, începând cu data de 15.08.2019, sumă actualizată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective, precum şi la acordarea dobânzii legale aferente debitului principal, de la data scadenţei până la data de plăţii efective. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmboviţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 3.02.2020.
Hotarare 69/2020 din 03.02.2020Amână pronunţarea la data de 3.02.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 27.01.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.01.2020Amână pronunţarea la 27.01.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 14.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2020Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi dispune emiterea unei adrese către pârât, pentru a depune la dosarul cauzei Ordinul Inspectorului şef al I.J.J. Dâmboviţa nr. 1903665/14.08.2019, împreună cu anexa la ordin şi pune în vedere pârâtului să comunice care sunt gradul şi coeficientul de ierarhizare prevăzute pentru funcţia de şef birou, precum şi coeficientul de ierarhizare avute în vedere la acordarea soldei lunare pentru această funcţie. Încuviinţează pentru reclamant proba cu interogatoriu pârâtului, care-i va fi comunicat pentru a răspunde. Acordă termen la data de 14.01.2020 pentru când se citează reclamantul, pârâtul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi19.11.2019.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019