P**** G** I****
ContestatorC*** J******** D* P***** A****
IntimatConstată perimată cererea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Tribunalul Arge?. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.01.2022.
Hotarare 70/2022 din 12.01.2022În temeiul art. 242 NCPC., suspendă judecata cauzei, pentru neîndeplinirea obligaţiei pusă în sarcina reclamantei prin încheierea de şedinţă din 13.11.2019. Cu recurs cât timp durează suspendarea ce va fi depus la tribunalul Arges. Pronunţată azi 02.09.2020
Incheiere suspendare din 02.09.2020Suspendat de drept, potrivit art. 63 alin.11 din Decretul Preşedintelui României nr.240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Citează reclamanta. Menţine dispoziţiile date prin încheierea de şedinţă de la termenul anterior. Amână judecarea cauzei la 22.04.2020. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2020, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Incheiere de sedinta din 29.01.2020În temeiul disp.art.255 şi 258 NCPC, constată pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei proba cu înscrisuri solicitată de părţi, motiv pentru care o încuviinţează. Constată utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei proba cu expertiză specialitatea contabilitate, pusă în discuţie din oficiu, urmând a o încuviinţa şi va dispune efectuarea unui raport de expertiză având următorul obiectiv: expertul să verifice şi să determine dacă prin emiterea deciziei nr. 201664/19.03.2019, contestate în prezenta cauză, pârâta a pus corect în executare titlurile executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 4688/03.12.2018 şi sentinţa civilă nr.2008/23.04.2018, şi dacă decizia nr. 201664/29.05.2019 privind debitul în sumă de 1.038 lei este consecinţa recalculării pensiei în raport de aceste hotărâri, aşa cum rezultă acest nou cuantum din decizia nr. 201664/19.03.2019, având în vedere legislaţia în vigoare la momentul emiterii deciziilor şi dosarul de pensie al reclamantei. Potrivit disp.art.331-379 NCPC, prin tragere la sorţi de pe listele întocmite de Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, numeşte expert în cauză pe d-nul Ciubuc Nicolae. Stabileşte onorariu provizoriu de expert în cuantum de 600 lei în sarcina reclamantei. Pune în vedere reclamantei, prin adresă, să depună la dosar dovada de achitare a onorariului provizoriu de expert în vederea emiterii adresei către acesta şi întocmirii lucrării de specialitate. Va emite adrese expertului cauzei şi Biroului Local de Expertize numai după depunerea la dosar a dovezii de achitare a onorariului provizoriu de expert. Amână judecarea cauzei la 29.01.2020. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 13.11.2019