I******** Î********* P************* A******* M******* P***** C******* M****
ReclamantG******** C* P****** N***** C******** M******
PârâtAdmite cererea. Completează Sentinţa civilă nr.1234/14.07.2020 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr.3772/109/2019, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei, membră de sindicat, şi diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite legal prin acordarea, cu titlu de compensaţie tranzitorie, a sporului de 10% pentru condiţii nocive sau penibile, pentru perioada 01.10.2011 – 31.01.2018, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se va calcula dobânda legală penalizatoare. Respinge cererea de plată a acestor drepturi pentru perioada 01.09.2010-01.10.2011 ca fiind prescrise. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş.
Hotarare 1899/2020 din 15.09.2020Admite acţiunea modificata. Obligă pârâta să plătească reclamantei, membră de sindicat, diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite legal prin acordarea sporului de 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, începând cu data de 31.01.2018, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare aferentă acestor drepturi salariale restante începând cu data de 31.01.2018 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească Sindicatului cheltuielile de judecată de 105 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Arge?.
Hotarare 1234/2020 din 14.07.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Acordă termen la data de 07.04.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2020, la Tribunalul Arges, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020Amână judecarea cauzei la 28.01.2020, pentru când comunica pârâtei modificarea la acţiune, cu menţiunea de a prezenta punctul de vedere asupra acesteia prin depunerea unei întâmpinări. Emite adresă pârâtei cu menţiunea de a indica dacă la intrarea în vigoare a H.G 34/2018 s-au aplicat dispoziţiile acestei hotărâri iar reclamanta membră de Sindicat a beneficiat sau nu de sporul de 15%. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la două termene de judecată. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2019, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 12.11.2019